Dacă statul român ar fi o persoană făcută măcar din două oase şi-un zâmbet, atunci ar trebui să-şi facă un breloc cu efigia lui Sebastian Ghiţă, să scrie pe el cu litere aurite “Măsura incompetenţei mele” şi să-l poarte la butonieră, măcar până se schimbă banii, sau guvernul … Pentru că nimeni nu şi-a mai bătut joc de statul nostru cum reuşeşte să o facă acest troglodit!
Ba parcă a mai făcut-o cineva, unul Gregorian Bivolaru, dispărut şi el în paradisul capitalist euro-atlantic şi găsit de “Europol” peste aproape un deceniu … dar totuşi, cele două cazuri sunt esenţialmente diferite, pentru că băutorul de urină şi consumatorul de minore nu avea nici în clin, nici în mânecă şi nici în alte-cele cu siguranţa statului şi cu instituţiile acestuia, în timp ce afacerea Ghiţă miroase de la o poştă a corupţie instituţionalizată, a stat mafiot, a servicii secrete aservite altora şi a periclitare a ordinii constituţionale! Pentru mult mai puţin, în alte ţări, chiar mai democratice şi mai civilizate decât România, individual ar fi mirosit de mult ghioceii de la rădăcină …
Te pomeneşti că sunt eu naiv şi că Ghiţă chiar cu asta se ocupă acum, cu mirositul ghioceilor dinspre partea lutoasă …! Ar fi o veste nu tocmai veselă, dar nici prea tristă, dacă avem în vedere apucăturile individului, foamea lui nemăsurată spre grabnică îmbogăţire, setea lui de a corupe “minori politici”, gen Victor Ponta, obiceiul deloc prostesc şi nesăbuit de a se pricopsi doar pe seama bugetului statului, tentaţia de a băga Constituţia sub preş şi de a-şi face propriul stat în stat, plăcerea perversă de a se plimba prin viile mândrei ţărişoare, de mânuţă cu însăşi Zeiţa Justiţiei, prostul obicei de a nu-şi plăti datoriile din campanile electorale sau de a întreţine cea mai slabă, proastă şi mincinoasă televiziune de ştiri cu care intoxică poporul avid şi ahtiat de găunoşenii senzaţionale, de ceva vreme … Moartea lui Ghiţă n-ar şoca mai mult decât moartea oricărui alt … comis-voiajor de credinţă şi profesie, sau a oricărui ofiţer acoperit care a uitat a 11-a şi a 12-a poruncă; l-ar plânge, eventual, niscaiva generali şi foşti miniştri adăpaţi din şpăgile lui, bine rânduite şi bine garnisite, câţiva trepăduşi profitori, câteva “fustiţe” rămase fără căpătâi … şi cam atât! A, da, şi Victor Ponta, dar numai pentru că nu mai are cu cine juca baschet, doar nu vă închipuiţi că pentru altceva…!
Statul român ar răsufla uşurat, însă, mai uşurat şi mai satisfăcut decât oricând! În primul rând, nu ar mai simţi presiunea din interior, adică teama de a se pomeni că este însărcinat … fără act sexual, aidoma păpuşilor acelea ruseşti, de o rară frumuseţe, “matrioska” parcă le e numele, care conţin în ele alte şi alte păpuşi, într-o sarabandă cu un sens atât de ascuns, încât pare fără sens! Pentru că, după cum chiar el spunea, Ghiţă, Coldea şi Zeiţa Justiţiei chiar asta voiau să facă, adică un mic stat în stat, care să le permită să-l guverneze liniştiţi şi netulburaţi şi pe cel mare, pe “matrioşka-mamă”! În al doilea rand, statul român şi-ar recăpăta halo-ul de curăţie, neîntinăciune şi neînchinăciune pe care de mult l-a pierdut, în condiţii atât de vitrege şi de sumbre încât până şi unul dintre fiii lui cei mai iubiţi, ba chiar fiul cel mai iubit al poporului, reformatorul statului însuşi, Traian Băsescu a ajuns să spună că în România avem, Doamne, fereşte!, un stat mafiot! În al treilea rand, mafiot sau nemafiot, dar nu se va mai spune despre bietul stat român că este incompetent, că nu este în stare să aibă nici măcar o instituţie atât de fidelă principiilor şi democratică, încât să-i spună care altă instituţie, tot a lui, l-a făcut pierdut pe Sebastian Ghiţă sau l-a ascuns atât de bine încât nici ea nu mai este în stare să-l găsească …!
Dintr-un prea plin exerciţiu vital, de cunoaştere, probabilitate şi hazard, nu mă mai număr demult printre cei care îşi simt şira spinării inundată de efluvii de emoticoane la văzul, auzul, pipăitul şi mirositul statului român şi a simbolurilor sale, preferând să rămân în zona unui respect chinuit şi frugal … şi-atât! Vreau să spun că nu mai confund demult ţara cu statul, iar patria o disting cu toată claritatea de ambele, regăsind-o mai degrabă în zona unei abstracţii sentimentale şi culturale; ţara este demult confundabilă cu “norodul”, în timp ce statul este, indubitabil, “tagma jefuitorilor”! Cu toate rezervele mele faţă de actuala ordine constituţională, improprie spiritului românesc, cu toată înclinaţia logico-filosofică spre o monarhie constituţională şi cu toate durerile vis-à-vis de “statul mafiot”, trebuie să recunosc sincer că nu simt nicio bucurie când câte o scursură umană îşi bate joc de statul român, arătându-i că este chiar mai neputincios decât se vede!
Sebastian Ghiţă nu va rămâne în memoria scurtă a lumii decât ca încă unul dintre sutele de parlamentari mincinoşi şi hoţi, care s-au perindat prin parlamentul nostru, de la Maiorescu încoace; iar în memoria lungă nu are cum să rămână, pentru că nu a făcut nimic pentru a fi demn de ea! Pentru mine, probabil şi pentru alţii, puţin mai obişnuiţi să vadă şi după colţ, acest “neica nimeni şi nimic” mai înseamnă, însă, ceva: barometrul de corupţie, mizerie şi impotenţă a statului român!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
