Mărțișor liric la Gyula

modelmic

Consulatul General al României la Gyula, în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU), a organizat săptămâna aceasta, sub genericul „Mărțișor liric la Gyula. Sărbătorirea a 150 de ani de la publicarea primei poezii a lui Eminescu”, o manifestare culturală, care a reunit români de ambele părți ale graniței. Prin această activitate s-a dorit atât sărbătorirea venirii primăverii, cât și a unuia dintre simbolurile esențiale ale culturii române: poetul Mihai Eminescu. Gazdele acestui eveniment au fost ES Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula și Eva Iova Șimon, redactor-șef al publicației Foaia Româneasc”.

La eveniment au participat diverse oficialități, între care PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu numeroși clerici din cadrul Episcopiei, printre care pr. Marius Maghiaru, protopop de Budapesta și președinte al UCRU, Veronica Ionescu, Secretar în cadrul Ambasadei României la Budapesta, Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia” din Oradea și redactor-șef Traian Ștef, Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Anca Hermenean, prorectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Cristina Marian, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”din Oradea, Lucian Silaghi, directorul Direcției Județene pentru Cultură Bihor, Ion Budai, fost director al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Margareta Tat, primarul Micherechiului, Berthold Netea, viceprimar, Mihaela Bucin, șefa catedrei de Limba Română a Facultății de Pedagogie „Juhász Gyula”, din Szeged, Ana Benye, directorul interimar al Școlii din Micherechi, Angelica Puskár, directorul Grădiniței din Micherechi, Ana Ciotea, directorul Grădiniței din Gyula, reprezentanți ai Primăriei Ineu (Arad) ș.a.

IMG_0687

Programul prezentat a fost variat și a cuprins cuvinte de salut din partea consulului general Florin Trandafir Vasiloni și a Evei Iova Șimon, cuvântul reprezentanților revistei „Familia” din Oradea, care a fost înființată de Iosif Vulcan. Copii de la Școala Generală din Micherechi, pregătiți de prof. Mihaela Baicu, au recitat poezii de Eminescu, iar corul școlii, aflat sub conducerea prof. Grigore Poiendan, a interpretat melodii de Eminescu și alte cântece tradiționale din Micherechi, fiind pentru prima dată când acest cor prezintă un spectacol în afara localității lor.

DSC_0130

Programul a mai cuprins un recital la flaut, prezentat de  Raluca Belean, din Ineu (Arad), absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, precum și lansarea cărții „Mărțișorul, ediție limitată”, lucrare colectivă, prezentată de Mihaela Bucin, coautor al acestei cărți. Conform acesteia, volumul este cel de-al doilea, în limba română, ce tratează tema „mărțișorului”, ca obicei la români.

Consulul general Florin Vasiloni și Eva Iova Șimon, au primit din partea reprezentanților revistei „Familia”, care în 2015 a împlinit 150 de ani de la înființare, diplome și medalii aniversare. Preasfințitul Părinte Siluan a luat cuvântul la final și a apreciat această manifestare dedicată sosirii primăverii și culturii române, ce a adunat în jur de 150 de participanți, afirmând că este una foarte importantă pentru menținerea și afirmarea identității naționale și culturale a românilor din Ungaria, la care au fost implicați în mod special copii din Micherechi, care a adus împreună reprezentanți de seamă ai comunității românești din Ungaria și intelectuali români din România.

Consulul General Florin Vasiloni a oferit în finalul manifestării tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente felicitări și mărțișoare, toți participanții regăsindu-se la o recepție oferită de diplomatul român.

DSC_0230 (1)

Aceasta a fost a doua ediție a unui eveniment de acest fel, organizat de Consulatul General al României la Gyula, cu sprijinul Uniunii Culturală a Românilor din Ungaria, după „Mărțișorul cu surprize muzicale”, din anul 2015.

DSC_0207

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei