Mame fără suflet

mfs

7 copii din Caraș-Severin au fost abandonați de mame după naștere în spitalele din județ, în primul semestru al anului 2014, cu trei mai mulți decât în aceeași perioadă a anului 2013. 

Motivele invocate de femei pentru abandon sunt diverse: lipsa de maturitate și incapacitatea de a se descurca singure, stigmatul conferit de statul de părinte unic, probleme personale sau emoționale.

De menționat că cele mai multe dintre acestea au auzit cel puțin de o metodă contraceptivă modernă, însă utilizarea acestora nu a reprezentat o prioritate pentru ele, se arată într-un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.

Unele dintre mame nu sunt la primul abandon. O femeie din Păltiniș de exemplu a mai abandonat alți 8 copii, care ulterior au fost adoptați. În plus, femeia mai are doi copii pe care a decis să îi crească, dar alături de care trăiește într-un imobil compus dintr-o cameră și o bucătărie, spații mobilate modest și neigienice.

O altă femeie și-a abandonat copilul deși acesta era prematur, bebelușul luptându-se cu febra și greutatea scăzută. Aceasta a declarat că a luat decizia deoarece nu dispune de un spațiu locativ adecvat și nici de venituri necesare pentru creșterea copilului. Conform celor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, femeia a mai abandonat un copil în urmă cu doi ani, acesta beneficiind în prezent de o măsură de protecție în Spania.

Conform specialiștilor, abandonarea copiilor imediat după naștere îi expune pe aceștia, pentru perioade lungi și importante de timp, la o existență în care le sunt ignorate nevoile de dezvoltare.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei