Luca Mălăiescu, dezamăgit de bugetul primit în 2015, dar mulțumit de modul de alocare a banilor!

modelmic

Edilul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, s-a declarat dezamăgit de bugetul primit în anul 2015, acesta fiind cu peste 2 milioane de lei mai mic decât cel de anul trecut. Primarul susține că bugetul a fost gândit și aprobat în grabă, dar speră într-o viitoare rectificare, pentru a acoperi deficitul creat de suma mult mai mică alocată anul acesta capitalei Văii Bistrei. 

Inițial, Luca Mălăiescu s-a arătat încântat de faptul că anul acesta Guvernul a alocat banii direct Primăriilor, fără a se mai apela la Consiliile Județene. ”Noua strategie a Guvernului de a aloca direct banii Primăriilor ne-a bucurat foarte mult pe noi, primarii, atât din punct de vedere administrativ și din punct de vedere moral. După cum știm cu toții, până acum se dădeau banii la Consiliile Județene, iar Consiliile Județene alocau banii Primăriilor pe criterii politice”, a precizat pentru Reper 24, Mălăiescu.

După bucuria inițială a urmat însă dezamăgirea, după ce a constatat că bugetul alocat orașului Moldova Nouă este nesperat de mic: ”Nu am înțeles de ce s-a făcut această diferențiere la orașele mici. Caransebeșul are 23.000 de locuitori, iar Oțelu Roșu are 12.000. Caransebeșul a primit 20 milioane, iar noi 6 milioane. De asemenea, nu mi se pare normal ca o comună cu un singur sat cum este Glimboca să primească 1.500.000 de lei, la cei 1.000 de locuitori ai săi. Noi am primit doar de patru ori mai mult, deși raportat la populație, suntem de 8-9 ori mai mulți”, a explicat Luca Mălăiescu. Primarul a mai ținut să precizeze că la stabilirea bugetului ar fi trebuit să se țină seama de criterii cum ar fi mărimea localităților și nevoile sociale ale cetățenilor.

Deși este nemulțumit de suma alocată în acest an orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu a declarat că nu își dorește revenirea la vechea formulă de alocare a banilor: ”Din start era o formulă patentată politică, indiferent cine era la guvernare. Dacă era la guvernare PSD și președintele de Consiliu Județean era de la alt partid, primea bani mai puțini și avea de suferit tot județul. Dacă președintele CJ-ului făcea parte din partidul de guvernare, primea mai mulți bani, dar acesta dădeau numai la primarii care erau de aceeași culoare politică. Bine că s-a schimbat și am luat-o pe drumul cel bun”, susține primarul orașului Oțelu Roșu.

Bugetul pe anul acesta la orașului Oțelu Roșu este de 6 milioane de lei, cu 2 milioane 400 de mii mai mic decât cel din 2014.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. geo

    bugetul nu se primeste domnule primar… in schimb se obtin voturi pe baza de minciuni;bugete facute in 2012… adevarat sau fals?!?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei