Locuințe pentru tineri, la Zorlențu Mare! Primăria pune la bătaie 18 hectare de teren!

zo

După ce a achitat o datorie pe care a „moștenit-o”  și pentru care ratele se întindeau până prin anul 2022, primarul Marius Ișfan a reușit anul acesta să aloce importante sume de bani pentru proiecte de investiții pe care și le-a propus în mandatul său.

„Am finalizat creditul aferent copertinei de la căminul cultural din Zorlențu Mare. Am avut restanță aproximativ suma de 40 de mii de lei. Mai aveam până prin anul 2022 o rată de la acea copertină, dar am reușit să o achităm în întregime.

În comuna Zorlențu Mare avem o copertină de aproximativ 1500 de metri pătrați de acoperiș, din structură metalică, unde se organizează diferite evenimente, ruga satului, de exemplu”, a declarat primarul Marius Ișfan.

Anul acesta, din bugetul alocat în luna aprilie,  importante sume de bani au fost direcționate pentru demararea studiului de fezabilitate pentru lucrări de extremă necesitate atât în centrul de comună, cât și în satul Zorlencior, și anume canalizarea și stația de epurare în comuna Zorlențu Mare și satul Zorlencior, iar cea de-a doua investiție are în vedere 13 kilometri de drumuri agricole.

Tot la capitolul investiții am alocat sume de bani pentru parcelarea unor terenuri din intravilanul comunei Zorlențu Mare, aproximativ 18 hectare, pentru realizare unor loturi destinate construirii de locuințe noi pentru tineri.

Am alocat fonduri necesare intabulării pășunii comunale, instituțiilor publice care aparțin UAT-ului și restul de străzi în intravilan, în Zorlențu Mare și Zorlencior și a drumului vicinal care face legătura între Zorlențu Mare și satul Scăiuș din comuna Fârliug”, a declarat primarul comunei Zorlențu Mare, Marius Ișfan.

Nu în ultimul rând, un alt obiectiv pe care edilul și l-a propus spre finalizare până la sfârșitul acestui an este construirea unei capele mortuare în comună.

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Ion

    Datorie facuta de tatal sau pentru nunta marelui fiu, achitata cu banii ramasi de la fostul primar.

    1. Harry

      Camimul este folosit de tot satul.,hala mai ales pentru aproape orice eveniment ce se tine in localitate!!!

  2. Ion

    Asa este Harry, ai uitat sa pui ca hala, se folosea ani intregi pentru depozitarea cerealelor primarului.

  3. Marean

    Datoria este făcută de tasu pt nu ta lui de acum câțiva ani și plătită acum cu banii ce au rămas de la Martin Cornea,adevăratul fiu al satului.Ce a reușit sa realizeze Martin în mandatul trecut nu a fost capabil sa realizeze papuc în 20 de ani și categoric nici papuc jr nu este capabil sa facă nimic……pt comunitate!!!ca pt el doamne ajuta,cele 18 ha despre care vb sunt recompensele pt țiganii care l au votat(ca doar nu va imaginați ca cetățenii onesti ai comunei vor reuși sa primească ceva),sunt doar jocuri murdare ale papucului ,dar nu uita papuc ca poate data viitoare taurul îți rupe apusul nu doar mana :))))

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei