Întrunit în ședință ordinară, Biroul Politic Județean al filialei Partidului Național Liberal Caraș-Severin a adoptat vineri 12 martie, decizia de susținere la următorul Congres a candidaturii președintelui PNL, Ludovic Orban, pentru un nou mandat în această funcție, se precizează într-un comunicat al biroului de presă al organizației județene.
Rezultatele foarte bune însumate la toate rundele de alegeri din 2019 și 2020, performanța la guvernare în funcția de prim-ministru, precum și modalitatea în care a condus PNL, apreciată de marea majoritate a reprezentanților din administrația locală, constituie argumentele pentru care Biroul Permanent Județean al filialei PNL Caraș-Severin a luat decizia cu unanimitate de voturi.
“Îl cunosc pe Ludovic Orban de 30 de ani și am lucrat împreună multă vreme, inclusiv în Guvernul precedent. A reușit să unească partidul, să câștige alegeri, să-l aducă la guvernare, dar mai ales să fie un premier performant, în cea mai grea perioadă prin care a trecut România. În plus, aprecierea de care se bucură în rândul membrilor PNL, precum și deschiderea și disponibilitatea față de aceștia întăresc decizia mea personală cât și a filialei de susținere pentru Ludovic Orban”, a declarat președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela.
nde o văzut vela performanta lui orban ? la armeniș? O mai văzut-o cineva in afara de vela ?