Echipa liberală de campanie, condusă de senatorul Ion Marcel Vela, a continuat zilele acestea întâlnirile cu cetățenii din județ, cărora le-a prezentat argumente în favoarea susținerii lui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat la Cotroceni. Liberalii au fost prezenți la Reșița, pe Valea Cernei, în stațiunea Băile Herculane, la Mehadia și la Topleț, precum și în comunele Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu.
„Atât la Mehadia cât și la Topleț, cetățenii participanți la întâlniri au fost interesați de perspectivele României în mandatul următor al Președintelui Klaus Iohannis.
Totodată Ion Marcel Vela a făcut o scurtă prezentare a situației politice actuale.
Echipa liberală însoțită de primarul Cristian Miclău s-a întâlnit cu cetățenii din zona blocurilor și a pieței agroalimentare din Băile Herculane, după care au discutat și cu turiștii cazați în zona balneara din centrul stațiunii.
Marea majoritate a celor cu care s-au întâlnit liberalii și-au manifestat susținerea pentru Klaus Iohannis”, informează reprezentanții PNL Caraș-Severin.
La Reșița, senatorul Vela, însoțit de Jaro Marsalic, prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica și echipa liberală din municipiu, s-au întâlnit în Piața Agroalimentară Reșița Nord și în Piața Ocico cu producători agricoli și comercianți, dar și cu alți reșițeni prezenți în zonă.
Tot la Reșița s-a desfășurat ședința Colegiului Director Județean al filialei județene a PNL, în care s-au stabilit coordonatele organizatorice ale campaniei electorale.
La finalul săptămânii trecute, Marcel Vela și liberalii din zona Caransebeș au fost prezenți și în comunele Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu, unde au avut întâlniri electorale și dezbateri cu cetățenii.
Karina TINCUL




„Marea majoritate a celor cu care s-au întâlnit liberalii și-au manifestat susținerea … ”, informează reprezentanții PNL Caraș-Severin.
–
Mica majoritate … nu şi-au manifestat susţinerea (nici pleonasmele).
Doar marea majoritate. Cea a reprezentanţilor pleonastici.
Asma & pleonasma
Avansăm înainte!
(La clasa a V-a).
@ zero: Vezi ca e mica minoritate :)))) Chiar ca avansam inainte cu penele si urcam tot mai sus, asa cum ne ducea pesede pana odinioara. :))))
Acuma-i mai vede lumea, că pe urmă iar dispar din peisaj până la următoarele alegeri.
Ăștia-s lingăii din PNL în frunte cu Vela!
P.S. Karina, grijă mare la pleonasme!