Reşiţenii au plecat către Bucureşti cu gândul de a lega două victorii. Gazdele noastre veneau după o deplasare la ASU Politehnica Timişoara, unde au obţinut un punct (1 – 1).
Prima repriză a aparţinut gazdelor, prima ocazie a lor venind în minutul 3. Echipa noastră a preferat să practice un joc de aşteptare, prima ocazie a noastră venind în minutul 13, prin Danci.
După pauză lucrurile s-au schimbat, am câştigat la posesie, ajungând în faţa careului advers, dar fără ocazii clare de gol. În urma accidentării lui Ene, antrenorul nostru, Leo Doană, l-a introdus în teren, în minutul 53, pe Poiană. Cea mai mare ocazie a noastră a venit în minutul 64, prin Dat, care a trimis periculos cu capul, în urma unui corner executat perfect de către Cristea. Leo Doană a făcut şi celelalte schimbări permise de regulament, introducându-i în minutul 75 pe Lazăr în locul lui Dat, iar în minutul 84 pe Breşneni în locul lui Săulescu.
Când părea că meciul se va încheia cu remiză albă, în minutul 91, arbitrul central a acordat gazdelorfoarte uşor un penalty, transformat de către Claudiu Herea, care a şutat în dreapta lui Zimmermann, făcând inutil plonjonul portarului nostru.
După cum aprecia şi comentatorul radio al meciului, gazdele au meritat în proporţie de 55% victoria în meciul de astăzi, jucătorii noştri având o repriză a doua foarte bună.
Echipa noastră rămâne cu 15 puncte, iar duminică, 27 octombrie, de la ora 12:30, în Valea Domanului va veni UTA Arad. Meciul va fi transmis în direct pe Digisport 1.
La finalul meciului, Leo DOANĂ a declarat: „Am fost foarte aproape să obţinem un punct, după un joc bun, dar din păcate a venit minutul 92. Nu ştiu dacă se putea da 11 m, nu vreau să comentez dar, după părerea mea, a fost acordat prea uşor. Felicit băieţii pentru joc, pentru atitudine. Din păcate iar plecăm fără niciun punct, după un joc bun. În repriza a doua am jucat mult mai bine, am avut încredere în băieţii mei, în ce potenţial au, dar, păcătuim, neputând duce jocul bun până la ultimul fluier al arbitrului. Acesta este lotul pe care îl avem. Este al şaptelea sau al optulea joc în care pierdem pe final sau din fază fixă. Păcat pentru jocul nostru, dar mergem înainte! Ne aşteaptă un meci foarte greu acasă cu UTA Arad şi trebuie să-l pregătim cum trebuie. La fel am păţit şi cu Daco – Getica, am avut mai multe ocazii, dar ne-am bătut aproape singuri. Noi jucăm meci de meci la victorie, nu contează dacă este UTA sau altă echipă, avem nevoie de puncte şi vrem să câştigăm acel joc.”
CSM REŞIŢA: Cristian ZIMMERMANN – Lorenzo ACKA, Marco EHMANN, Bruno VASIU,Daniel VĂDRARIU – Emanuel DAT (min. 75, Gabriel LAZĂR), Cristian DANCI,Călin CRISTEA – Dragoş SĂULESCU(min. 84, Laurenţiu BREŞNENI), Marius COMAN, Daniel ENE(min. 53, Cristian POIANĂ). Pe bancă au mai luat loc: Adrian HORVAT, Milorad BANAC, Flavius VLĂDIA, Gelu VELICI.
Miruna Mihancea