De ce s-au scumpit lămâile?

lămâile

Exporturile de lămâi spre țările Uniunii Europene au fost oprite de către cultivatorii  din Africa de Sud, cel de-al treilea mare furnizor mondial al acestor citrice, după Spania și Turcia.

Măsura a fost luată  după ce a fost descoperită o ciupercă care a infectat coaja unor fructe.

Anunțul a fost făcut luni, de către Asociația cultivatorilor de lămâi din Africa de Sud, care a estimat că vânzările pe piața din UE, care în mod normal este responsabilă pentru jumătate din exporturi, vor scădea cu până la 15% în acest an din cauza acțiunilor luate împotriva bolii citrus black spot (CBS).

Exporturile cultivatorilor de lămâi din Africa de Sud asigură 60.000 de locuri de muncă directe în timp ce în perioada de vârf a sezonului de cultivare și export, lunile mai-octombrie, 100.000 de oameni lucrează în acest sector, potrivit agerpres.ro.

În România, în unele magazine, lămâile au depasit 18 lei pe kilogram.
Adriana Baghiu
Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei