Lacul Medreș, în atenția administrației locale din Bocșa

medres

Unul dintre obiectivele de interes pentru locuitorii orașului Bocșa, în sezonul cald, a fost, este și va rămâne lacul Medreș. Dovadă că prezintă interes pentru bocșeni, fiind singura posibilitate de petrecere a timpului liber în natură, pe malul unei ape, a fost atenția acordată acestui obiectiv de către toți candidații la alegerile locale de anul trecut. Alegerile au trecut, lacul a rămas așa cum l-au știut bocșenii, fără investiții majore. Acum, în pragul unui alt scrutin electoral, lacul Medreș redevine interesant pentru administrația locală.

Viceprimarul interimar Mirel Patriciu Pascu a declarat pentru Reper 24, că se dorește readucerea la viață a acestui obiectiv turistic și de agrement: „Vrem să montăm la lacul Medreș bănci, pentru cei care vin în plimbare să poată să se odihnească și să admire natura. Vom curăța și igieniza zona, vom monta coșuri de gunoi și avem în plan să montăm inclusiv o masă de tenis, pentru iubitorii acestui sport. Lucrările vor fi făcute în regie proprie de către Secția de Gospodărie“.

Tot din bugetul propriu am demarat procedurile pentru înființarea unor locuri de parcare pe strada Tata Oancea dar și să refacem trotuarul în acea zonă, unde este distrus. E o zonă aglomerată și trebuie reabilitată. Tot într-un program de reabilitare, prin fonduri proprii, va intra și statuia minerului de la intersecția cu Ocna de Fier. E vorba de o statuie realizată de sculptorul bocșan Tiberiu Botlic, unul dintre cei mai mari pictori și sculptori din Banat“, a mai precizat viceprimarul orașului, Mirel Patriciu Pascu.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei