„Începem să ne maturizăm și administrativ, și politic la Caransebeș“ – Felix Borcean

 

borcean

În pofida previziunilor sumbre date de „analiștii politicii de pe Timiș și Sebeș“, independentul Felix Borcean și-a dovedit abilitățile politice, reușind într-un timp relativ scurt să atragă de partea sa și a proiectelor pentru dezvoltarea Caransebeșului, majoritatea consilierilor locali cu orientări politice diferite.

„Prea multă opoziție nu am simțit și nici nu au fost proiecte importante care să se piardă din cauza unui vot negativ dat politic. Au fost doar câteva momente mai delicate să le spun așa, în principal atunci când s-a votat suspendare viceprimarului Bebe Pasere. Când a fost vorba de proiecte europene sau de cele de importanță capitală pentru Caransebeș, nu cred că e vreun consilier care să se opună, indiferent din ce formațiune politică face parte“, a declarat într-un interviu live la Reper 24, edilul Felix Borcean.

În ceea ce privește proiectele administrației din orașul de la poale de Gugu menite să dezvolte al doilea municipiu al Caraș-Severinului, edilul Felix Borcean a precizat: „Noi suntem lansați pe mai multe proiecte menite să dezvolte orașul. E vorba în primul rând de un proiect de 8 milioane de euro pentru Spitalul Municipal, un proiect pe care l-am și câștigat și nu am făcut prea multă vâlvă deși ar fi meritat. Este cel mai mare proiect european pe care l-a câștigat Caransebeșul dintotdeauna și este munca unei echipe comune a Spitalului Municipal și colegilor de la fonduri europene din cadrul Primăriei. Este vorba în primul rând de aparatură de ultimă generație pentru tratamentul pacienților din acestă unitate sanitară“.

Tot în cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș funcționează, de puțin timp, mai multe cabinete medicale în cadrul ambulatoriului: „Eu mi-am dorit acest ambulatoriul cam din al doilea an de mandat, iar caransebeșenii și-au dorit mereu acest lucru. În zilele următoare vor mai fi deschise alte cabinete medicale, pentru care avem asigurat personalul și dotările de strictă necesitate pentru ca acestea să funcționeze la parametrii optimi. E nevoie însă și de o implicare și o conștiinciozitate din partea personalului medical, care trebuie să înțeleagă că doar punând umăr la umăr, spitalul se va redresa și va reveni pe linia de plutire“ – a mai precizat primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei