La Caransebeş va exista o Listă a ruşinii!

modelmic

Deşi iniţial s-a crezut că solicitarea consilierului social-democrat Gavrilă Ardelean, privind aducerea la cunoştinţă a situaţiei referitoare la suma datoriilor pe care Primăria Caransebeş le are de încasat de la persoanele fizice şi juridice din municipiu, precum şi identitatea acestora, este ilegală, în cele din urmă s-a luat decizia ca lista acestora să fie făcută publică. Totuşi, în şedinţa de  miercuri, 28 februarie, a Consiliului Local, s-a discutat proiectul de hotărâre privind aprobarea plafonului minim al obligaţiilor fiscale restante datorate bugetului local, în vederea publicării. Acesta este de 500 de lei pentru persoanele fizice şi 2.000 de lei pentru persoanele juridice.

„Vom publica, până la urmă, lista datornicilor la bugetul local. Iniţial, noi am propus, după modelul Oradea, suma de 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi de 5.000 de lei pentru persoanele juridice. În cadrul discuţiei pe care am avut-o înaintea şedinţei cu doi consilieri social-democraţi, ei au venit cu propunerea de a scădea puţin acest plafon, pentru că, într-adevăr, Caransebeşul este un oraş de categorie inferioară municipiului Oradea, mă refer la numărul de locuitori şi la investiţiile din oraş. Propunerea avansată de cei doi consilieri PSD a fost de 500 de lei plafonul minim pentru afişarea datornicilor persoane fizice şi 1.500 de lei pentru persoanele juridice, iar eu le-am propus 2.000 de lei pentru persoanele juridice, astfel că în final s-a votat în forma cu 500 şi 2.000 de lei”, a spus primarul Felix Borcean.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei