La 65 de ani, „Doina Banatului” din Caransebeş, la prima tinereţe

modelmic

După premiera filmului „Sieranevada”, una dintre cele mai aşteptate producţii româneşti ale anului, care a deschis competiţia oficială a celei de a 69-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, pelicula fiind şi propunerea României pentru Premiile Oscar, cea care a deschis, miercuri, la Cinematograful Luna, seria manifestărilor culturale reunite sub genericul Serbările Cetăţii, acţiunile au continuat joi, în Parcul Teiuş din Caransebeş, cu aniversarea a 65 de ani de existenţă a proaspăt reînfiinţatului Ansamblu de Cântece şi Dansuri Populare „Doina Banatului”. Cu această ocazie, pe scena amplasată în Parcul Teiuş a fost organizat un spectacol în cadrul căruia au evoluat toţi angajaţii şi colaboratorii pe care grupul i-a avut de-a lungul timpului. 

Este o mare onoare pentru mine să mă aflu printre dumneavoastră astăzi. Chiar dacă este cea de-a XIII-a ediţie a Serbărilor Cetăţii, sper să nu fie cu ghinion, sper să avem parte de vreme bună, de clipe frumoase şi de distracţie multă. Este şi o zi deosebit de specială, pentru că Ansamblul Profesionist «Doina Banatului» a împlinit o vârstă de om matur, 65 de ani, motiv pentru care ţin să îi felicit pe noii membri ai grupului şi să le doresc ani lungi de activitate, să performeze şi să ne delecteze cu calitatea muzicii lor frumoase!”, a spus edilul-şef caransebeşean, Felix Borcean, în deschiderea evenimentului.

Au încântat apoi publicul prezent la manifestare peste 30 de îndrăgiţi interpreţi de folclor autenic: Ioan Alexandrescu, Valeria Arnăutu, Ionela Bădălan, Valeria Berzescu, Viorica Ciurescu, Ana Maria Cornean, Maria Hurduzeu, Livia Ilcău, Ştefan Isac, Petrică Miulescu Irimică, Traian Jurchela, Adela Jurchescu, Lia Lungu, Ileana Maciovan, Petrică Moise, Ana Munteanu, Alin şi Dan Olan, Ana Pacatiuş, Anesia Maria Rusnac, Elena Table, Sandi Tatarici, Anica Adam Tudor, Maria Tudor, Maria Sadovan, Stana Stepanescu, Daniela Văcărescu, Sonia Vlaicovici şi Nicoleta Voica.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei