Antrenorul principal al echipei Viitorul Caransebeş, Dan Doran, şi-a prezentat oficial demisia din această funcţie luni, 4 septembrie, după înfrângerea din prima etapă a Ligii a IV-a, pe teren propriu, în faţa formaţiei Voinţa Lupac. Pentru a afla ce măsuri au fost luate de conducerea clubului gugulan pentru remedierea din mers a situaţiei, l-am contactat pe preşedintele clubului, Ovidiu Chimigeriu.

„Decizia fostului antrenor Dan Doran este una justificată, din punctul meu de vedere. Mă refer aici la componenţa lotului, fiindcă eu a optat pentru jucători cu experienţă, iar el, consider eu, nu a reuşit nici să-i pună în valoare, nici să-i aşeze să joace pe posturile lor. Am luat act de demisia sa, am avut discuţii cu cei din conducerea clubului, am vorbit şi cu o serie de cunoştinţe din fotbalul judeţean şi am optat pentru aducerea ca antrenor a lui Ion Bica, de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş. E o provocare pentru el, ştie, în mare, componenţa lotului, din punctul lui de vedere un lot foarte bun, iar sâmbătă, în etapa a II-a, el va fi pe banca tehnică la meciul de la Berzasca. Pe Ion Bica îl vom prezenta echipei cu ocazia antrenamentului de joi, 7 septembrie”, a spus Ovidiu Chimigeriu.
Cosmin VLAD

Ii doresc succes noului antrenor in curajoasa intreprindere de a forma o ECHIPA dintr-un lot format aleator!
Caransebesul merita o echipa, care trebuie formata de la zero, care sa performeze si sa reziste in liga III pe locurile 2-5 macar vreo 3 ani!
Mult succes!