Învestirea noului primar din Rusca Montană, Sergiu Toma, va avea loc probabil în această săptămână

 

aCel mai tânăr primar al Partidului Mișcarea Populară, Sergiu Toma, este și cel care a furnizat în alegerile de luna trecută cea mai mare surpriză, reușind câștigarea primăriei din Rusca Montană.  Despre planurile domniei sale în acest prim mandat de edil al comunei, acesta a declarat pentru Reper24:

Cetățenii din Rusca Montană vor normalitate; normalitatea anului 2020, asta însemnând canalizare, apă potabilă, drumuri asfaltate, rețea de gaze naturale. Sunt proiecte mari care se pot realiza. Greu dar nu imposibil. Cu multă muncă și o echipă bine pregătită vom putea duce la bun sfârșit aceste proiecte“.

Pentru a reuși implementarea unor astfel de proiecte, Sergiu Toma va avea nevoie în primul rând de o majoritate în Consiliul Local: „Încă nu știu care va fi componența definitivă a viitorului Consiliu Local, pentru că la această oră există contestații și până nu se va ajunge la definitivarea componenței nu știu nimic. În ceea ce privește acordul la nivel național semnat între PNL și PMP, rămâne să discutăm dacă va fi aplicat și la nivelul comunei noastre. Vom discuta, vom afla și ce vor consilierii pentru că eu am spus de la început că am să țin cont și de dorințele lor. Sper să putem să ajungem la o înțelegere“ – a mai precizat primarul ales al comunei Rusca Montană Sergiu Toma.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei