INEDIT: Cei mai talentați fotografi reșițeni au propriul lor club de fotografie!

modelmic

Reșița nu a dus niciodată lipsa de atracții numai bune de imortalizat în fotografii de excepție. De altfel, nici talentații cu aparate la gât și viziuni artistice inedite nu au lipsit, surprinzând orașul și județul în cele mai impresionante ipostaze ale sale. Ce lipsea din peisaj era o decizie unanimă de a lucra împreună, în numele fotografiei și al artei.

Tocmai de aceea, cei mai pricepuți fotografi reșițeni au decis să nu mai stea pe gânduri și să-și unească talentele în cadrul unui grup de fotografie, primul de acest gen, din Reșița.

Acesta poartă numele de „FOTO CLUB BANATUL MONTAN” și este o organizaţie profesională cu caracter social, artistic, educativ şi ştiinţific. Scopul principal la care s-au gândit fondatorii a fost oferirea de sprijin logistic sau material membrilor săi, în vederea participării la diverse manifestări legale care au ca temă fotografia artistica, precum saloane şi expoziţii de artă fotografică, ateliere, workshopuri, ture sau tabere foto.

Promovarea artistică a Banatului Montan nu va mai fi o problemă cu o astfel de „armată” de fotografi pregătiți să schimbe impresii și secrete pentru ca frumusețile în care județul abundă, să fie imortalizate în cadre inedite.

11022830_653769931417054_2020633313_n

„Asociaţia FOTO CLUB BANATUL MONTAN are caracter regional / judeţean, coagulând şi organizând activităţile care au ca scop promovarea fotografiei artistice în zona Banatului Montan. , este o organizaţie independentă, apolitică şi fără scop lucrative”, explică inițiatorii acestei idei.

Lansarea oficială a clubului de fotografie va avea loc joi, 26 februarie, la ora 18:00, în holul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa unde va avea loc Expoziţia de fotografie a membrilor fondatori. Intrarea la eveniment va fi liberă pentru toți curioșii sau pasionații de fotografie.

Eugen Negrea, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România și Nelu Scripciuc, preşedintele Foto Club Pro Arad vor fi și ei prezenți la inaugurarea asociației foto din Reșița.

11004001_653769934750387_153121085_n

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Pingback: Foto Club Banatul Montan - impresii după vernisaj

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei