A început competiția națională „Ciolaniada“ ediția 2020

1

Nici nu s-a uscat bine tușul de pe ștampilele de vot că s-a și dat startul competiției naționale „Ciolaniada“, manifestare cultural artistică ajunsă la ediția 2020. Lăsând gluma la o parte, la nici 48 de ore de la aflarea primelor rezultate parțiale a și început bătălia pe ciolan. E drept că mai sunt de numărat câteva secții din afară, secții la mâna cărora stă și PMP-ul marinarului. De ce? E simplu. Negocierile astea pornite foarte repede de Iohannis sunt menite să vadă cât de mari sunt pretențiile competitorilor. Dacă nu se înțelege cu ei, tare cred că numărarea ultimelor voturi va duce către intrarea în parlamentul României a încă unui partid de dreapta, cel de care aminteam ceva mai devreme.

Desigur, toate acestea sunt supoziții, dar sunt atât de evidente încât nu pot să nu le iau în seamă. Între timp se fac și se desfac ministere (să ajungă la toată lumea), se anunță prim miniștrii, se zvonește despre unii sau alții care ar putea ocupa un fotoliu ministerial, se dau telefoane, se organizează întâlniri, se fac și se desfac alianțe. Până la urmă e normal să fie așa după o serie de alegeri parlamentare. Abia după ziua de ieri, (când am văzut activitate febrilă în toate formațiunile politice), am înțeles de ce „a demisionat“ (ca un gest de onoare) premierul Ludovic Orban. Hățurile au fost preluate de președintele Iohannis care a spus (și nu o dată) că vrea Guvernul lui. Păi dacă tu îl faci e normal acum să fie al tău.

Mă întristează însă bursa zvonurilor, care anunță tot felul de nume, care mai de care mai fistichii și menite să îngroape definitiv România. De la Florin Cîțu în postura de premier (asta dacă nu renunță la nominalizare exact în momentul când trebuie să primească votul de investitură) până la Raluca Turcan la Educație (asta dacă nu cumva „se culcă bine mersi și sănătoasă seara și se trezește, Doamne ferește,“…) Stau și mă întreb: oare formațiunile astea politice nu au și ele oameni competenți, cu picioarele înfipte în realitatea cotidiană și cu toate țiglele pe casă? Nu se găsesc oare miniștrii care să știe, să vrea și mai ales să facă treabă în ministerele pe care le vor coordona vremelnic? Trebuie să punem tot felul de indivizi care nu numai că nu au habar cu ce se mănâncă respectiva funcție dar au mai făcut și școli înalte la apelul de seară și au diplome obținute de la tipografia lui Mitică de la colțul străzii.

În tot acest timp, în care mai marii zilei se așează la masă îmbrăcați la 4 ace, zâmbind pe sub mustăți și pregătindu-și furculița și cuțitul pentru a se înfrupta din ciolanul puterii, dincolo de gard, scheaună jalnic PSD-ul. „Am și eu costum; am și papion, știu și eu să pap frumos, vreau și eu…“. Corect și pe bună dreptate se auto-invită la masă. Doar a contribuit cu porția cea mai mare la masa festivă. Atâta doar că din partea cealaltă a gardului, din curte, mesenii nu îi aruncă nici măcar o ciozvârtă, o pielușină, ori un oscior ceva. Nimic. Iar în acest caz e normal să fie supărare mare.

Una peste alta „Ciolaniada“ e în plină desfășurare. Se așteaptă un ospăț pentru meseni pe cinste, timp de 4 ani. Din punctul meu de vedere și cred că văd lucrurile corect, foamea e mare și dincolo de gard, iar dulăul rămas pe dinafară va fi foarte vigilent și va fi gata, nu să smulgă o bucățică din ciolanul așezat pe masă în tavă de argint, ci masa cu totul. Foamea și supărarea că nu a fost poftit la ospăț îl vor face gata de luptă în orice clipă. Dacă la asta mai adăugăm celălalt mesean care nu a emis pretenții la cărniță, dar nici nu a fost poftit la masă, stă cu praștia la ochi și e gata să sancționeze fiecare fărâmitură scăpată pe jos, cred că ciolanul le va sta puțin în gât mesenilor. Și ar fi păcat, pentru că au acum posibilitatea să demonstreze că știu, pot și fac, nu să se sfâșie între ei pentru bucatele de pe masa îmbelșugată.

Sper să nu am dreptate și măcar acum în al 12-lea ceas să se dea pe brazdă și să fie așa cum și i-a dorit electoratul: cinstiți, integrii, dedicați muncii pe care o fac și românilor care i-au propulsat în acele scaune. În caz contrar, peste 4 ani, răzbunarea va fi cruntă și nu știu dacă electoratul se va mai lăsa dus cu zăhărelul.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei