În această viață ca un spectacol, școala nu putea să fie ocolită de funcții ca niște roluri în slujba unor interese meschine. Vinovații pentru această stare sunt de fapt părinții, elevii și studenții care acceptă ridicarea mediocrității la nivelul la care ei vor să ajungă.
Este o frică, cel mai mare obstacol la oameni, care face ca mediocritatea să triumfe. Poate că nu trebuie să vorbim aici de frică, pentru că nu suntem pe un câmp de luptă într-un război cu păsări de fier care zdrobesc ființe umane. Poate că este vorba de lipsa unei atitudini.
„Tuomnule” profesor, care ești, cum poți cere unei clase întregi să cotizeze cu o sumă de bani pentru a trece un examen? Sunt copii care nu acceptă să treacă un examen fără a învăța. Sunt părinți care doresc să-i țină departe pe copii de interesele meschine ale unui învățământ condus politic.
Sunt unii oameni, nu-i numesc profesori, care îmbracă haina lor și care desfășoară și activități comerciale total paralele cu activitatea din învățământ. În acest scop au acasă o prăvălie în care-și păstrează mărfurile, le expun și le vând direct consumatorilor. Adică au rafturi pe care sunt expuse: examenul “X”, proiecte de an, proiecte de licență, de master …fiecare cu prețul atașat. Ca o exemplificare, proiectele sunt tipărite și așezate între coperți sclipitoare, iar consumatorul nu trebuie să mai facă ceva.
Un student, de la o universitate din vestul țării, care se vrea de top, a hotărât să urmeze ultimul an de studiu-master, prin programul „Erasmus”, la o universitate din vestul Europei. Ce a găsit acolo nu poate fi comparat cu ce a lăsat aici.
Ca un exemplu, pentru a se înțelege relația student-profesor, când se lasă seara studentul din ultimul rând îi zice pe nume profesorului și-l roagă să aprindă becurile. După încheierea anului, studentul se întoarce în țară, notele ajung la universitatea din vest prin august și se pierde prima sesiune prin care studentul trebuia să prezinte o lucrare de dizertație în vederea obținerii diplomei de master în specialitatea pe care a urmat-o.
Încearcă să se prezinte la un profesor desemnat de universitate ca îndrumător pentru obținerea diplomei de master și, după lungi căutări…„bună ziua”, „bună ziua”, „vreau să prezint în sesiunea din toamnă lucrarea de dizertație…”, „tu poți face singur asta?”, „da”, „nu ai timp”…și de atunci nu a mai fost de găsit „tuomnul” profesor.
Dacă făcea cumpărături din prăvălie era totul rezolvat și fără dureri de cap.
Anul patru, la Politehnică, tot în vestul țării. Un student care lucrează din anul trei la o firmă privată, în specialitatea facultății ce o urmează, se prezintă la examenul de licență cu un proiect realizat de el la firma la care lucra, proiect valorificat în afara țării.
La examen, „tuomnul” profesor…„de ce așa? nu este bine asta“…bum-bum, nota opt. Unui alt coleg, care a făcut cumpărături cu coperți sclipitoare, din prăvălie…hârs-hârs, face pixul pe hârtie, și nota zece.
Purtătorii funcțiilor ca niște roluri în slujba intereselor meschine nu pot sesiza cele de mai sus, pentru că sunt foarte simple. Nu pot vedea nici cum sunt derulate examenele atunci când un individ scoate din buzunarul lui subiectele luate de pe raftul din prăvălia sa, de acasă.
Eugen LUPU
