Îmbrăcată de sărbătoare, Oravița l-a primit pe Moș Crăciun!

lumini oravita 26 dec

 

Oravița a îmbrăcat haine de sărbătoare încă de la începutul lunii decembrie. Cu toate că investițiile autorităților locale sunt nesemnificative, iluminatul de sărbătoare a reușit să impresioneze în acest an.

 

Ornamentele de Crăciun nu sunt o povară, susțin autoritățile locale orăvițene. Și asta pentru că Primăria a încercat să facă în fiecare an achiziții noi, astfel ca stocul de podoabe să fie mereu proaspăt fără eforturi financiare foarte mari.

Și anul acesta s-au achiziționat ghirlande de lumini, traversări luminoase și ornamente noi, pentru ca orașul să-l aștepte pe Moș Crăciun așa cum se cuvine.

„Am mai investit și anul acesta. Am încercat să luam în fiecare an câte puțin și eu zic că în acest an orașul a ieșit destul de frumos. Am primit multe aprecieri din partea oamenilor dar de la an la an încercăm să achiziționăm cât mai multe. Am amenajat câteva locuri frumoase unde copii se adună și fac poze. Sunt sume nesemnificative, mici, care nu se simt având în vedere că încercăm în fiecare an să investim câte puțin”, explică primarul Dumitru Ursu.

De asemenea, autoritățile locale au făcut anul acesta eforturi pentru ca Moș Crăciun să reușească să ajungă la toți elevii din oraș, de la pregătitoare și până în clasa a 8-a.

 

Iarna nu le sperie pe autoritățile locale!

Chiar dacă Crăciunul a fost unul liniștit, cu temperaturi blânde, autoritățile locale sunt pregătite să intervină atunci când iarna se decide să schimbe foaia. Primăria are utilajele și materialele antiderapante pregătite și nu mai așteaptă decât venirea zăpezii pentru a le da drumul pe străzi.

„Suntem pregătiți pentru iarnă, nu avem niciun fel de problemă în această privință. Noi avem utilajele noastre puse la punct și putem funcționa cu ele în condiții normale”, a explicat primarul Dumitru Ursu.

 

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei