Clubul Rotary Reșița, în sprijinul Centrului de Tineret Moniom! 20.000 de lei pentru amenjarea centrului!

Clubul Rotary Reșița

Clubul Rotary Reșița derulează în această perioadă un proiect important, în care a investit deja aproximativ 20.000 de lei. Este vorba de amenajarea clădirii în care își derulează activitatea în prezent Centrul de Tineret Moniom, centru care oferă numeroase programe educative copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. 

Centrul de Tineret Moniom este principalul proiect rotarian al anului acesta, vrem să investim sume importante acolo pentru amenajarea lui. Ei funcționează în vechea școală din Moniom, care este într-o stare deplorabilă și în plus nu are nici încălzire. Ei au reușit pe forțe proprii să amenajeze o parte din el și noi încercăm acum prin forțele noastre să completăm ceea ce au făcut până acum instructorii și voluntarii de acolo”, a precizat președintele Rotary Reșița, Virgiliu Oprișa.

Conform lui Oprișa, până în prezent s-au derulat lucrări la instalația de încălzire și la grupurile sanitare, iar până la finalul anului rotarian, adică până în luna iunie 2016 va fi amenajat și interiorul fostei școli, vor fi puse geamuri termopan, și dacă vor fondurile vor fi suficiente, va fi realizată și anveloparea clădirii.

Centrul de Tineret Moniom este frecventat în prezent de peste 30 de copii, care beneficiază de servicii gratuite, oferite în regim after-school de o echipă de specialiști în diverse domenii, sub îndrumarea coordonatorului centrului, preotul Mihai Ciucur.

Au proiecte foarte interesante în cadrul centrului, funcționează într-un sistem after school, dar nu este numai pentru studiu, fac și cursuri pregătitoare de dans, de istorie, de teatru, fac activități foarte multe în aer liber și au nevoie acolo și de amenajarea curții interioare a centrului. Acolo probabil iar o să fie un proiect în unul din anii viitori, pentru că anul acesta nu o să avem forța să facem tot, însă e un grup foarte inimos acolo și din cauza asta ne-am hotărât să îi sprijinim în acest an”, a mai adăugat președintele Rotary Reșița, Virgiliu Oprișa.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei