Prefectul Cristian Gâfu a declarat în această dimineață că nu există riscul ca spitalele destinate pacienților Covid din județ să nu mai aibă locuri. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat asigurări că există destule locuri, chiar dacă ieri, managerul SJU Reșița anunțase suplimentarea numărului de paturi pentru bolnavii COVID, nu există niciun risc în acest sens, însă populația trebuie să înțeleagă că în județ există un focar.
Totodată, chiar dacă în anumite localități a crescut numărul persoanelor pozitive, nu poate fi vorba în acest moment de carantinarea vreuneia dintre ele.
„Eu sunt sincer cu dvs, și vă spun că de la începutul pandemiei și până în 24 iunie am avut 112 cazuri în Caraș. Din 26 iunie și până în prezent avem 223 de cazuri, respectiv avem într-o lună încă odată cât am avut în toată pandemia, aici trebuie populația să înțeleagă faptul că avem focarul în tot județul.
Nu putem spune că avem focare destinate, Iaz, Caransebeș, Dognecea, Eftimie Murgu, în localitățile acestea în ultima perioadă avem persoane depistate mai multe, dar nu suntem în situația închiderii acestor localități”, a declarat prefectul Cristian Gâfu.
În urma discuțiilor pe care Gâfu susține că le-a purtat cu primarul comunei Obreja, cu primarul comunei Eftimie Murgu și cu viceprimarul din Caransebeșului, s-au dispus anumite măsuri de restrângere a activității populației, măsuri prin care s-a făcut apel la populație să-și restrângă benevol activitatea pentru a nu se crea un focar în Caraș-Severin.
„Sper ca populația să înțeleagă că autoritățile pot să combată și să stopeze acest virus numai cu sprijinul lor și nu altfel.
La Iaz avem 10 cazuri, (în această dimineață), nu suntem în situația să carantinăm localitatea, dar dacă în următoarele 10 zile sau în următoarele 3-4 zile vom avea încă un număr semnificativ de cazuri, ajungem în această situație. Am vorbit de dimineață cu viceprimarul comunei, mi-a spus că e în regulă, populația a înțeles mesajul.
La Eftimie Murgu avem o persoană pozitivă din cadrul primărie, se face tele-muncă în primărie și persoanele sunt izolate, fiecare la casa lor, cu forme ușoare, iar persoanele cu forme puțin mai grave sunt internate în spitale. Populația a înțeles din nou mesajul.
La sesizarea domnului primar din Eftimie Murgu, am dispus Direcției Silvice ca în zona turistică unde sunt morile de apă să se plimbe echipe de pădurari sau pădurari care să spună grupurilor de turiști să respecte normelor de distanțare socială, să poarte măști și să se dezinfecteze după ce trec prin acea zonă înștiințându-i că în comună există persoane pozitive pentru că trebuie să protejăm pe toată lumea, și pe cei din județ și pe cei care vin din afara județului.
La Dognecea, spun eu că situația acum stă foarte bine, am avut 7 cazuri, 2 decese dar din cele 5 cazuri au început să se negativeze și nu au mai apărut cazuri noi, iar dacă ne protejăm, în următoarele 2-3 zile putem spune că la Dognecea situația a intrat în normalitate.
La Caransebeș, alaltăieri am avut 15 persoane, ieri am avut 1 persoană. O să intrăm într-un trend descrescător și spun că și acolo se liniștește situația, dar suntem pregătiți, avem vineri ședință de CJSU pentru prelucrarea situației și dacă vom avea totuși o situație explozivă ca în alte județe, o să vedem pentru săptămâna viitoare dacă o să dispun obligativitatea purtării măștii și în spațiul public, este pentru protecția populației. Dar nu-mi doresc să se ajungă aici! Alte județe au făcut-o deja! Dacă și în Caraș va crește numărul, voi fi obligat pentru protecția populației să o dispun și aici!”, a mai declarat prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu.
Lorena POENARU
Către Cultul Penticostal în atenția pastor Moise Ardelean . În atenția Ministrerul Sănătății . În atenția Secretariatul General al Guvernului
Subsemnatul Dunei Adrian , domiciliat în oraș Oțelul Roșu , str Tineretului , Bl 7 , Al 116 , Sc 1 , Jud . Caraș – Severin vin în atenția dumneavoastră cu rugămintea ca cei care fac parte din Conducerea Bisericii locale să li se facă testul Covid 19 ptr a se depista dacă unii dintre aceștia au fost afectați de această pandemie , la care să se prevină ptr a nu fi infectați întreaga adunare de membrii botezați credincioși creștini penticostali . Eu fiind prieten nu sunt încă botezat la Biserica Betel din oraș Oțelul Roșu din Județul Caraș – Severin , cu doar frecventez la această adunare de ani de zile . Te rog pastore Moise Ardelean rugațivă ptr cauza asta fiind neîndreptățit timp de 40 de zile , inclusiv postul lui Estera , vă întreb cu respect scosa afară pe cineva Fiul Lui Dumnezeu care se cheamă Isus Hristos , nicidecum nu , să vă fie clar pastorul Șimon Mihai nu este bulibașa sau patronul acestei biserici locale din păcate duminică , m – am dus la ora 18 , la data de 5 . iulie . 2020 , spre Biserica Betel din Oțelu Roșu , cînd am intrat în Hol la adunare ușierul Pavel levit care este Fiul lui nenea Lazăr mi – a zis domnul Adrian Dunei am primit dispozitie de la pastor Șimon Mihai fost angajat în calitate de instalator la Spitalul orășenesc din Oțelul Roșu , a dat dispoziție ca pe perioada pandemiei nu mai au drept de – a participa la serviciul divin în perioada zilei de Marți ora 18 pînă la ora 20 , Joi ora 18 pînă la ora 20 , inclusiv Duminica de la ora 9 pînă la ora 12 , inclusiv duminica de la ora 18 pînă la ora 20 , prietenii din afara adunării care nu sunt botezați la Cultul penticostal . Relatez faptul că am frecventat deseori la adunarea biserici locale Biserica Betel din oraș Oțelul Roșu dar nu am văzut nici o strictețe ptr a preveni virusul Covid 9 , nu am văzut un om măcar să poarte mască sau să respecte distanța la care am rămas uimit că în acest cult de credincioși penticostali nu se respectă decizia dată de autorități . Deși nu pot să mint că am mers și la altă adunare la Biserica Baptistă Speranța unde este pastor Iosif Curelaru și era la intrare spirt dezinfectant și fiecare membru avea mască la gură , inclusiv respectau credincioșii aceste restricții de distanțiere la care chiar am apreciat acest lucru , respectând dispozițiile autorităților . Nu aș fi crezut ptr nimic în lume că mi se obstrucționează dreptul de – a intra în Biserica Betel din oraș Oțelul Roșu e chiar strigător la Cer ceea ce mi sa întâmplat chiar mie personal , de dragul unui pastor neoprotestant Șimon Mihai care și – a pus aghiotantul ușier pe numitul Pavel fiul lui Lazăr care este și levit cîntăreț , nicidecum nu mi – aș fi imaginat că este un om fără caracter neavând bun simț adică cei 7 ani de – acasă . Relatez faptul că m -am dus duminică dimineață la adunare la Biserica Speranța din Oțelul Roșu și la intrare ma întîmpinat ușierul Daniel Vucescu și mia dat cu dezinfectant pe mîni , inclusiv mia oferit o mască sigilată de unică folosință și ma condus în interiorul adunării unde m – am așezat pe scaun cu respectarea distanțierii de o altă persoană . Deși nu pot ascunde faptul că am mers iar spre Biserica Betel din Oțelu Roșu la data de 26 . iulie anul curent în jurul orei 18 , și ma întîmpinat la intrare în fața Bisericii Betel un alt ușier era de serviciu , fiul lui nenea Ilie Ruvilă fost pastor penticostal acesta mia vb foarte frumos civiilizat calm că sa dat dispoziție totuși de la Conducerea Bisericii locale ca pe timpul pandemiei nu mai au voie să intre nici o persoană străină nebotezată din afara adunării cultului penticostal , la care l – am salutat respectos și m – am întors spre locuința mea trist că nu îmi venea să cred că iar mi se obstrucționează dreptul de – a intra în Biserică . Sper ca cei de la Direcția de Sănătate Publică se vor deplasa ptr a face aceste verificări necesare privind efectuarea testului la diferite persoane precum la numiții Șimon Mihai în calitate de pastor și a întregii Familii acestuia , inclusiv la numitul presbiter Petrică Barbu și a Familii acestuia , necunoscănd motivația explicației de ce totuși se feresc ca să nu primească alte persoane din afară prieteni care încă nu au încheiat un Legământul în acest cult penticostal , deși vă întreb cu respect de ce nu sa respectat aceste restricții pînă la data de 5 . iulie anul curent și mi sa interzis ca să nu mai intru la Biserica Betel din oraș Oțelul Roșu pe timpul pandemiei , consider că se va consemna cele relatate de subsemnatul dintr – o inimă curată sinceră fără vicleșug . Aștept răspunsul dumneavoastră favorabil scris în termenul legal . Data . 27 . iulie . 2020 . Cu considerație Adrian Dunei