Doar câteva zile ne despart de momentul în care vom afla numele celui care va ocupa funcția de subprefect al județului Caraș-Severin și care îl va înlocui pe secundul de până mai ieri al prefectului Matei Lupu, Cătălin Hogea. Deși au fost vehiculate o serie de nume cu greutate, se pare că decidenții au optat în acest caz pentru un tânăr cu reputație și un CV impresionant.
Este vorba de reșițeanul Rareș Ganțolea, în vârstă de 37 de ani, care în prezent ocupă funcția de consilier superior în cadrul Instituției Prefectului Caraș-Severin, dar care a activat și în cadrul Primăriei Reșița, în funcția de șef Serviciu Proiecte Europene.
Ganțolea este absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Studii europene, Babes-Bolyai din Cluj, are un master la Școala de Înalte Studii Europene din Timișoara, Universitatea de Vest și un alt master la Universitatea Aarhus, din Danemarca.
Viitorul subprefect vorbește fluent patru limbi străine, engleza, rusa, spaniola și franceza. Iar asta nu e totul. Rareș Ganțolea a fost Consul al României în Kazahstan în perioada 2013- 2015, timp în care, pe lângă rolul de consul a condus și Ambasada României din Kazahstan în calitate de însărcinat cu afaceri.
Ganțolea a renunțat la funcția din Kazahstan din motive personale (decesul soției în urma unui accident rutier), revenind acasă, la Reșița, pentru fiica sa.
Diana RADU

Un postac de-al Luminitei,asta il recomanda …in psd Caras-Severin nu am auzit de el.
Tot un liberal,Jivanca își pregătește terenul,Luca va rămâne singur in psd,pds-isti adevărat pleacă la Mocioalcă…pupati-o pe Jivanca in cur ca ea își face case își cumpara apartamente si mașini ,
Felicitări, Rareș! Omul potrivit la locul potrivit.
Foarte bine. Un reşiţean cu studii superioare la Cluj şi experienţă de Consul al României, capabil (cel puţin) de comunicare directă în 4 limbi străine. De presupus bun simţ.
–
În rest, plin de personaje de provenienţă (parvenienţă) şi “educaţie” suburbană (şi la nivel de “cei 7 ani de acasă”).
În genul (eliberat) de pe la Nădrag sau Armeniş.
Cain parcă era plugar (şi criminal).
Oare pentru că se jertfea prin (la) … “tăiţei”?
pe asta cu reclamatii il vreti?
extraordinar, i-a/u plouat copilul/copiii ……
si daca ii prindeau ploaia in pustietatile Kazahstanului, unde se mai adaposteau??
pe vremuri serbarile se tineau la scoala, dar cu invatatoarele astea moderne……ce-ti mai trebuie scoala???
Te referi la celebra serbare de la zoo. Voi nu ați auzit că dacă animalutele ascultă muzică se de stresează? Învățătoare ” moderne”!