Festivalul Etnica, o bucurie pentru reșițeni! Nu rata ultimele zile ale evenimentului

etnica

La Reșița este în plină derulare festivalul ETNICA, aflat la prima ediție, festival prin care organizatorii își doresc să promoveze și să scoată în evidență multiculturalitatea zonei, Banatul de Munte adăpostind nu mai puțin de șapte etnii care trăiesc și se dezvolta împreună de mai bine de un secol. Românii, cehii, croații, sârbii, rromii, maghiarii și germanii sunt cei fără de care moștenirea culturală a Banatului n-ar exista în forma cunoscută azi.

Festivalul ETNICA, ce se desfășoară în această perioadă în Parcul Tricolorului, este modul prin care, la sărbătorirea a 250 de ani de industrie la Reșița, celebrăm multiculturalitatea. Mulțumesc tuturor reprezentanților etniilor pentru susținerea în organizarea acestui eveniment. Am convingerea că  ETNICA va crește de la an la an și va deveni un eveniment cultural etalon, prin care să promovăm toleranța și conviețuirea în armonie”, precizează primarul Reșița, Ioan Popa.

Etnica a debutat pe data de 20 iunie cu o paradă a etniilor, un mare moment de bucurie pentru toți cei implicați, participanți și organizatori deopotrivă, după o lungă perioadă în care evenimentele culturale au funcționat la capacitate redusă sau au lipsit cu desăvârșire. Copii, părinți și bunici au însoțit reprezentanții etniilor participante la festival pe întreg traseul Intim – Parcul Tricolorului, participând și la programul artistic al serii, care a continuat în zilele următoare cu programe speciale realizate de etniile croate, cehe, maghiare și germane.

Festivalul ETNICA continuă la Reșița până duminică seara, după următorul program:

VINERI, 25 IUNIE, ZIUA ETNICILOR RROMI DIN BANAT ÎN COLABORARE CU ASOCIAȚIA NEVO PARUDIMOS

18:00- 20:00 –  Expoziție port și tradiții rrome;

18:00- 20:00 – Program artistic oferit de Ansamblul JUNII GUGULANI, coordonator: Adi JURCHESCU și soliștii: Traian BARBU, Lorena NICA, Adela JURCHESCU.

SÂMBĂTĂ, 26 IUNIE, ZIUA ROMÂNILOR

10:00 – 22:30 – program preparate tradiționale, meșteri populari;

18:00 – 20:00 – Suite de dansuri puse în scenă de Ansamblul folcloric „BÂRZAVA” – soliștii: Petrică MIULESCU IRIMICĂ, Ghiță CĂLȚUN BRANCU, Camelia BOJIN CEOCU, Andreea MIROȘU, Nicolae DUȚ și Cătălin ȚÂRU;

DUMINICĂ, 27 IUNIE, ZIUA ETNICILOR SÂRBI DIN BANAT ÎN COLABORARE CU UNIUNEA SÂRBILOR DIN ROMÂNIA

10:00 – 22:30 – program preparate tradiționale, meșteri populari;

18:00 – 20:00 – stand de prezentare a tradițiilor sârbești (foișor);

18:00 – 20:00 – Ansamblul SVETI GEORGE din Stanciova, Timiș;

Ansamblul SLOGA din comuna Felnac, Arad;

Solista Miriana IOVICIN acompaniată de orchestra condusă de Laza VESICI.

Săptămâna de evenimente la Reșița mai cuprinde o expoziție de mașini de epocă românești, ce se va desfășura sâmbătă, între orele 14:00 și 19:00 în centrul civic al municipiului, dar și etapa națională de viteză în Coastă Cupa Reșița ce va avea loc pe celebrul traseu de pe Valea Domanului.

 Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei