Misiune dificilă pentru salvamontiștii cărășeni în această după-masă. O femeie de aproximativ 35 de ani a suferit o fractură de tibie în zona Peșterii Liliecilor.
În jurul orei 14.00, prin Serviciul Unic de Urgență 112, Salvamont Caraș-Severin a fost solicitat pe Cheile Carașului, în zona Carașova, pentru o intervenție de salvare a unei persoane ce a căzut și a suferit o fractură la membrul inferior. Trei salvamontiști, din cadrul Grupei de Salvamont Reșița, s-au deplasat de urgență la locația specificată în apelul de urgență. Ajunși la în apropierea Peșterii Liliecilor, salvamontiștii au constatat că persoana accidentată era o femeie de 35 de ani, din Timișoara și avea tibia fracturată. Aceștia i-au imobilizat membrul inferior și au transportat-o pe turistă în siguranță, în localitatea Carașova, de unde femeia a fost preluată și transportată la secția de ortopedie a Spitalului Județean Timișoara.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157687930413526″]
Conform informațiilor oferite de Salvamont Caraș-Severin, femeia făcea parte dintr-un grup de turiști pasionați de cățărări.
„A fost o intervenție dificilă, femeia având în zona membrului drept o fractură de tibie, colegii mei fiind nevoiți să-i imobilizeze piciorul și să o transporte pe targă până la Carașova. Recomandăm tuturor turiștilor pasionați de cățărări, în zonele greu accesibile, să aibă echipament de protecție și să verifice dacă în zona respectivă există semnal pentru telefon, pentru a putea să ne anunțe în timp util în cazul unui accident.”, a declarat, pentru Reper24, directorul Salvamont Caraș-Severin, Valentin Balaban.
Foto: Salvamont Caraș-Severin
John GAVRILESCU
