Europeane, deşeuri europeane şi-n Caraş-Severin, neamule!

mediucs

Cărăşenii de la sate şi oraşe vor deveni în perioada următoare uşor, dar sigur, selectivi în ceea ce privesc deşeurile reciclabile: plastic – metal, sticlă, hârtie şi carton. Un altfel de 1, 2, 3/1, 2, 3, hai la joacă dacă vrei, sau despre respectul culorii specifice la depunerea deşeurilor în container, într-o campanie media uşor forţată, sub titlul: Obiectiv: niciun deşeu sub curcubeu!

Sau dacă vreţi, adaptată după ecranizarea celebrului gentleman britanic James Bond, misiunea unui proiect care presupune o problematică stringentă, aceea a soluţionării crizei deşeurilor din Caraş-Severin, are o campanie de comunicare ce ne transmite de la sine c-a avut parte de o tristă inspiraţie, după o noapte de nesomn, rezultat al unui brainstorming pârţâit, sub numele „Misiunea în spaţiul verde. 004 Mediu!“. Nu-i aşa că sideraţi de încărcătura merveiuoasă de pen-sule şi cur-cubee de pe afiş, privind unii la alţii ca boii din tabloul lui Grigorescu, pare so fuckin’ răsuflat şi agentul din poveste… Bond. James Bond. Ia zi să mori tu?

Dar în doi timpi şi patru culori, problemele sună chiar bine în perspectivă pentru judeţul cărăşean.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a organizat ieri o conferinţă de presă în care a informat participanţii despre stadiul şi derularea proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin“, finanţat .

Preşedintele Sorin Frunzăverde a vorbit despre necesitatea realizării acestui proiect şi implicarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, un demers care putea fi eligibil doar în contextul unei entităţi de 300 de mii de locuitori. Practic instituţia judeţeană a strâns la pieptul ei tot judeţul pentru a da o şansă mediului. De aici motivaţia pentru care administraţia judeţeană s-a angrenat în acest proiect în valoare de 53 de milioane de euro şi care a stârnit din nou pasiuni efemere politice – trimiterea având în vedere un anume primar gospodar. „Desigur, ca orice proiect cu finanţare europeană şi acesta a fost o aventură“ a remarcat cu tristeţe Frunzăverde. Fapt ce riscă să devină o cutumă în România. Important este ca voi, cei care citiţi aceste rânduri, să înţelegeţi că beneficiarii acestui proiect sunt comunităţile din satele, comunele şi cele 8 oraşe din Caraş-Severin.

Despre proiectul care se derulează pe parcursul a 44 de luni, până la data de 31 octombrie 2015, managerul proiectului Victor Naidan a făcut o serie de precizări menite a face inteligibilă schema gândită de specialiştii în managementul deşeuriloe în ce priveşte închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din mediul rural şi urban, construirea celor 3 staţii de transfer cu descărcare directă şi compactare mobilă în localităţile Bozovici, Pojejena şi Oţelu Roşu, groapa de gunoi ecologică, staţia de sortare şi cea de tratare biologică, toate investiţiile având scopul îmbunătăţirii infrastructurii de mediu în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deşeurilor pentru a da o nouă şansă mediului şi condiţiilor de viaţă.

De asemenea, în afara celor prezentate, Sorin Frunzăverde a declarat că instituţia pe care o conduce va accesa încă 139 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare din Caraş-Severin:

La rândul său, primarul din Moldova Nouă, Matei Lupu a ţinut să precizeze că este un proiect extrem de important pentru comunitatea de pe clisura Dunării, ca de altfel din toate satele şi oraşele Caraş-Severinului. Cu toate acestea, Lupu atrage atenţia că s-a întârziat mult cu rezolvarea problemelor ce ţin de sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin:

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei