Aproape 40 de elevi de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu vor participa în acest an școlar la stagii de pregătire practică în Portugalia și Germania, în cadrul unul proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Erasmus+.
Proiectul “Experiență europeană – drum deschis către formare și perfecționare” are ca obiectiv creșterea gradului de angajabilitate pe piața muncii și implicit reducerea șomajului în rândul absolvenților, precum și creșterea interesului tinerilor pentru învățământul profesional, prin oportunitatea unei formări profesionale la standarde europene, în cadrul unor parteneriate transnaționale, a precizat pentru Reper 24, directorul Liceului Bănățean, Daniela Georgina Chelbea.
Mai exact, în cadrul proiectului 15 elevi de clasa a X-a, de la profilul mecanică și 24 de elevi de la profilul turism și alimentație vor derula stagii de practică de câte 3 săptămâni în Germania, respectiv Portugalia. La finalul acestor stagii, elevii vor primi certificate europass mobility, care le conferă dreptul de a munci în străinătate în respectivele domenii.
Tot în cadrul proiectului, patru profesori de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu vor participa la un schimb de experiență în Portugalia, la o instituție de învățământ parteneră, instituție care practic pregătește toată forța de muncă din domeniul turismului și alimentației din zona Lisabona, a mai precizat Daniela Georgina Chelbea. Conform acesteia, proiectul va contribui atât la dezvoltarea personală cât și profesională a elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu.
Proiectul are o valoare de aproximativ 100.000 de euro și are o perioadă de implementare de 24 de luni. Acesta este implementat în parteneriat cu: ZAW Zentrum für Aus und Weiterbildung din Leipzig, Germania și Agrupamento de Escolas de Alcochete, din Portugalia.
Karina TINCUL