Drama polițistului român: calculator, toner și hârtie aduse de acasă!

polițistului

Președintele Sindicatului Polițiștilor din Banat, agent- șef principal Ioan Oberșterescu, a punctat într-o conferință de presă problemele cu care se confruntă zi de zi angajatul – polițist al Ministerului Afacerilor Interne. Cu toate că de la polițiști se cere maximum de eficiență prin activitatea depusă pentru siguranța cetățeanului, în teren, la birou, pe traseele patriei, modul în care această categorie de oameni care trebuie să asigure acest deziderat a fost lăsată de izbeliște, ar trebui să ne pună pe gânduri, pe noi, cei care alcătuim societatea civilă.

O problemă majoră o reprezintă statutul polițistului, elaborat în anul 2002, care conține numeroase articole neconstituționale. „Acest statut stă în sertare din varii motive pe care nu le cunoaștem și nimeni nu oferă niciun răspuns la întrebările noastre legate de întocmirea unui nou statut care să ne reprezinte. Până acum am fost contactați sporadic, fără a avea o finalitate în rezolvarea situației. Închipuiți-vă cum lucrăm noi în poliție în situația dată de acest statut“, remarcă afectat Oberșterescu. Totuși, ecourile acestui demers al polițiștilor a ajuns la urechea șefilor din MAI, care reprezentați de o delegație din care va face parte și artizanul conferinței de presă Ioan Oberșterescu, vor fi primiți joi, 27 noiembrie de către Șeful Afacerilor Interne, vice-premierul Gabriel Oprea.

În ceea ce privește dotarea birotică a polițiștilor, aceasta a căpătat proporțiile unui dezastru! Oberșterescu relatează că marea parte a colegilor lui polițiști realizează adevărate acte de sponsorizare a instituției în care activează, prin faptul că polițiștii își aduc calculatoarele proprii de acasă, imprimantele și tonerele pentru printurile necesare, ba chiar și colile de hârtie. Dacă oamenii legii nu ar face aceste gesturi, probabil activitatea Poliției Române ar suferi un adevărat blocaj. De asemenea, în ceea ce privesc promisiunile dotării Poliției Române de reînnoire a parcului auto cu cele 4500 de autovehicule Dacia Duster, până acum polițiștii au primit 3 astfel de autovehicule.

Mijloacele de transport ale Poliției ca de altfel și Parcul Auto al Poliției Române sunt la pământ, iar operativitatea are mult de suferit din această cauză, remarcă Oberșterescu, care a fost însoțit în conferința de ieri de colegii săi vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor din Banat, Marian Orăscu și de Secretarul Adrian Lăzăroiu.

Despre situațiile cu adevărat dramatice cu care se confruntă Poliția Română în prezent vom publica și în zilele următoare în Reper 24.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei