USR este un partid relativ tânăr, care a pornit de la București și s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă, reușind într-un timp foarte scurt să acopere întreaga țară, a afirmat în cadrul unei conferințe de presă Miroslav Tașcu-Stavre, candidat pentru funcția de senator din partea filialei Caraș-Severin. Conform acestuia, candidații USR Caraș-Severin se prezintă în fața alegătorilor cu gânduri curate, doritori să arate că politica se poate face și altfel.
„Am încercat în toată campania să avem un dialog civilizat cu toți competitorii, dar nu putem să nu observăm că în ultimii 20 de ani tot aceleași persoane au fost la putere, în toate combinațiile posibile. Noi am încercat să mergem pe culoarul nostru, să le prezentăm cetățenilor nu doar problemele, ci să venim și cu câteva soluții.
Politica se poate face și altfel, noi asta credem. Tuturor cetățenilor, inclusiv studențiilor mei care spun că toată politica este la fel și că nu ai cu cine, noi le spunem astăzi – în sfârșit ai cu cine. Încercați și această alternativă. Nu știu ce vom face. Nu știu dacă o să fim mai buni, dar vă promit, cel puțin eu și colegii mei, că aici în Caraș-Severin vom fi în permanență în dialog cu dumneavoastră”, a afirmat Miroslav Tașcu-Stavre.
La rândul său, Leonid Gorczynski, candidatul care deschide lista USR Caraș-Severin pentru Camera Deputaților a făcut un bilanț al campaniei derulate de filiala cărășeană. Conform acestuia, finanțarea campaniei electorale s-a făcut exclusiv din contribuțiile
membrilor și simpatizanților USR, suma strânsă și cheltuită fiind de la aproximativ 3.000 de euro, bani folosiți pentru producția de afișe, fluturași, promovare online și în mass media și realizarea de studii sociologice.
„Întrebarea pe care trebuie să și-o pună fiecare alegător este una simplă: dacă dorește o schimbare, ca lucrurile să se întâmple altfel în politica din România sau nu dorește această schimbare. Cred că de aici pornește tot. Ceea ce am reușit noi să facem în această campanie este destul de puțin: nu am avut resurse, nu am avut oameni destui, nu am avut timp destul. Nu am pretenția că voi deveni un politician de clasă sau că voi face ravagii, dar am datori să încerc, ca orice român, să se schimbe lucrurile în bine și am hotărât să pun umărul pentru acest aspect”, a afirmat Gorczynski.
REPER 24