Sergiu Caplea, candidatul PSRO la Primăria Reșița vine cu o serie de idei prin care își prezintă strategia de dezvoltare pe termen lung a municipiului.
„În condițiile în care Reșița rămâne capitala județului, putem să luăm în considerare următoarele idei:
Marea majoritate a orașelor industriale din întreaga lume nu se mai pot numi industriale. Reșița trebuie să pună în valoare parcul industrial. O suprafață dotată cu toate facilitățile de circa 30 de hectare în interiorul orașului oferind avantajos suprafețe în interiorul acestei zone.
Aceasta presupune aducerea de investitori, atât de vehiculata variantă de dezvoltare de către toți contracandidații mei. O știm cu toții. Nu vreau să divaghez mai mult pe această tema. Al doilea pol de dezvoltare al Reșiței, poate cel mai important, este atragerea de fonduri europene prin intermediul instituțiilor administrative, locale sau reprezentantele celor centrale. Investițiile din banii europeni crează locuri de muncă și în acest moment aceasta este varianta cea mai sigură de a aduce bani la Reșița și de a construi infrastuctura edilitară și economică de care municipiul nostru are nevoie.
Dar, să nu uităm de cei trei R:
Reșița are o experiență unică în județul nostru în domeniul administrației, al industriei și al serviciilor sociale.
Reșița este un oraș de trei ori mai mare decât Caransebeșul, din toate punctele de vedere.
Reșița trebuie să rămână capitala județului Caraș-Severin.
Mă voi lupta pentru acest lucru”.
Reper24

Eu tot nu am aflat,cine vrea sa mute capitala judetului la Caransebes?Prietene candidat, esti tanar ,dar tema e falsa si manipulatorie!Vino cu alte lucruri credibile,nu incerca sa -i sensibilizezi pe concitadini cu ceva ce nu exista!
IMAGINATI VA CUM O FI PRENUNTAT RRITU ASTA TITLU :)) CEI TREI RRRRR
asta sa zica mersi daca aduna 2 voturi :))