(E) Paul Purea: „Mai bine înjur campania electorală. Numai ea e de vină pentru tot răul din ţară”

modelmic

Paul Purea, candidatul PMP la Primăria Reșița, vede campania electorală ca pe o mare minciună și durere.

„În campania electorală cunoşti oameni noi, dai mâna cu ei, îţi vorbesc, le vorbeşti, este un fel de dezbatere <pe viu>, în masă, a proiectelor tale şi discutarea lor”. Aiurea! Totul este o minciună, consideră Paul Purea.

Acesta susține că o campanie electorală în România de azi nu este altceva decât întâlnirea cu durerea adevărată, palpabilă şi izvorâtoare de lacrimi.

„Asta, dacă ai simţurile şi sufletul încă intacte, dacă mai ştii să percepi realitatea fără interpunerea dioptriilor de partid, diformităţii, minciunii şi camuflării adevărului. Într-un cuvânt: dacă, încă , eşti om! Om şi nu politician raportat la ultimul sfert de veac”.

Candidatul PMP la primăria Reșiței susține chiar că a ales să locuiască în cartierul reșițean Katanga încă de la începutul campaniei electorale, cartier cu multe lipsuri vizibile, cu o reputație proastă și cu oameni care-și duc traiul de pe o zi pe alta.

„Am ales să locuiesc pe timpul campaniei într-un cartier considerat al sărăciei şi problemelor sociale din Reşita. Se cheamă Katanga. Se pare că fiecare oraş al ţării deţine un areal Katanga – spre ruşinea edililor de după ’89. Ei bine, în Katanga al meu sunt lucruri şi poveşti mai dureroase decât durerea însăşi, despre care o să povestesc mai târziu, după campania electorală. Poate chiar într-o carte.

Acum şi aici o să amintesc doar atât: soţia mea a văzut cu ochii ei, dimineaţa, un copil de 9-10 anişori scormonind în tomberoanele cu gunoaie şi resturi menajere, după resturi de pâine. Exact în acelaşi interval de timp, nu departe de tomberoane, eu discutam cu o femeie tânără purtatore de SIDA – tristă şi flămândă”, explică Paul Purea.

Realitatea din stradă nu se oprește aici, însă. Durerea cărășenilor de rând, văzută pe străzile județului, l-au făcut pe candidatul PMP să închidă gură și să-și înghită discursul pregătit intens pentru a impresiona alegătorii, discurs cu planuri mărețe de dezvoltare și investiții, vorbe goale în fața problemelor grave care-i secătuiesc zi de zi pe cetățeni.

„La Caransebeş, în piaţă, aş fi putut chiar plânge: o bătrânică de 85 de ani, stătea tremurând cu o găină în braţe. Era disperată ca nimeni nu-i cumpăra marfa. Voia să-şi asigure banii de medicamente.

În drum spre satul natal…am ajuns pe şosea într-o groapă. Trecerea mea a rămas amprentată adânc pe janta roţii stângi, din faţă. Pe drumul de întoarcere am trecut pe la Orașul Nou din Anina (Katanga din Reșița este lux față de acest cartier); la Doman, într-o staţie de autobus, am discutat cu un grup de 9 copii, elevi la o şcoală din Reşita. Mi-au povestit că mami, tati sunt în Italia.

În Reşita, pe stradă, s-a apropiat de mine un bătrân, abia respirând; vroia să-mi arate o reţetă medicală, cu medicaţie cardiacă şi pulmonară. I-am spus că medicamentele sunt bune, conform cu diagosticul, poate să le ia… M-am uitat încă o dată cu atenţie pe reţetă, data trecută acolo era una de la sfârşitul lunii aprilie…L-am întrebat…<Le-aş lua, domnu` doctor, dar nu am bani>. Alături, pe bancă, o femeie între 60-70 de ani , mai mult cenuşie decât palidă, mă roagă să intervin pentru o colonoscopie ; medicul de familie i-a spus în urmă cu 7 luni că <e suspiciune de cancer>.

Iar eu mă pregăteam să le vorbesc acestor oameni de proiectele mele măreţe… Nu se cheamă asta ipocrizie?

Să vă mai povestesc? N-are rost. Mai bine înjur campania electorală. Numai ea e de vină de tot răul din ţară. Şi bineînţeles, e de vină şi de durerea mea…durere mai mare decât se poate crede.

Oricum, blestemată campanie continuă…”.

 

Reper24

Foto: http://www.gazetanord-vest.ro

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. claudiu

    Adevarat 100%…. Singurul politician care spune adevarul crud si trist despre Romania !

  2. BAZINGA

    Prea multa emotie…prea adevarat…prea ca la tara…prea…prea penibil,grotesc si ridicol!!!D-le Purea,du-te si lasa-ne in saracia noastra,nu ai ce cauta aici ,in mocirla si mizeria asta carpato-danubiano-pontica,crede-ma!Nici al cu coarne nu ne mai salveaza,el ne-a luat demult!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei