După aproape o jumătate de an, la Moldova Nouă se reinstaurează ordinea

 

moldova

Alegerile locale din toamna anului trecut au însemnat o adevărată degringoladă în administrația orașului Moldova Nouă: Consiliul Local nou ales nu a fost validat, apoi a fost contestat în instanță, primarul ales în urma scrutinului din septembrie de asemenea, au fost noi alegeri pentru postul de primar câștigate de Ion Chisăliță, iar de astăzi lucrurile încep să intre pe făgașul normal în ceea ce privește administrația orașului din Clisura Dunării.

În prezența prefectului județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, consilierii locali aleși în 27 septembrie 2020 au depus jurământul. Reprezentantul Guvernului le-a cerut celor 16 consilieri să facă abstracție de culoarea politică și de formațiunile pe care le reprezintă și, împreună, să pună umărul la bunăstarea orașului. „Să fiți cu toții într-un singur partid, partidul orașului Moldova Nouă“ i-a îndemnat prefectul Cristian Gâfu.

La rândul său, edilul orașului Ion Chisăliță a declarat la încheierea ședinței de constituire a Consiliului Local Moldova Nouă: „Îmi doresc din suflet să avem succes, să fim sănătoși, iar la finalul mandatului să prezentăm cetățenilor din Moldova Nouă un bilanț care să arate că am rezolvat marile probleme ale orașului“. Primarul Chisăliță a încheiat cu un îndemn pentru colegii din administrația locală: „Succes tuturor“!

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei