Dunca cere desfacerea contractului de muncă al angajatei care ar fi furat banii bătrânilor de la azil!

Camin Batrani Resita Dunca

O angajată a Căminului pentru Persoane Vârstnice din Reșița este acuzată că vreme de aproape 2 ani și-ar fi însușit o sumă consistentă de bani din pensiile bătrânilor aflați în îngrijire în această instituție.  la o primă evaluare este vorba de nu mai puțin de 260.000 de lei pe care angajata, în calitate de asistent social, i-ar fi strâns în toată această perioadă, situație descoperită în urma unui control al DGASPC Caraș-Severin dispus de actualul președinte președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, în urma unei sesizări instituționale interne.

Dunca a declarat că situația trebuie elucidată până la capăt, pentru ca astfel de practici să nu mai fie posibile niciodată în instituția subordonată Consiliului Județean Caraș-Severin. „Din datele pe care le avem, această persoană, angajată a căminului ca asistent social, a oprit  din pensiile bătrânilor lipsiți de apărare banii care trebuiau depuși la casieria centrului de persoane vârstnice. Îi  ținea în poșetă sau acasă, chiar dacă unii dintre asistați astăzi nu mai există.

Descoperită la un control pe care eu l-am indicat si comandat, angajata s-a speriat și a adus o parte din bani înapoi. Chiar dacă aceste sume erau aferente lunilor din anii trecuți.  Sau persoanele respective între timp au decedat“.

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca continuă să se întrebe câte astfel de cazuri ar mai putea fi în centrele din Caraș-Severin sau dacă e adevărat zvonul că anumiți  asistați reclamă  că le dispar anumite bunuri sau sume din sertarul noptierei de lângă pat?

„Iar întrebarea cea mai dureroasă  e următoarea: Câtă grijă poți sa ai de un vârstnic aflat la final de drum, neajutorat și de multe ori singur pe lume ori abandonat de apropiați, de vreme ce îi iei pensia?

Și întrebarea finală e cât de important pentru cel care ani de zile i-a luat banii e ca cel în cauză să  moară cât  mai rapid si astfel urmele nemerniciei să dispară…“, se întreabă într-o cinică retorică Dunca, cel care a fost vehement atunci când a venit vorba de transferul persoanei la o altă instituție și ar fi cerut direct desfacerea contractului de muncă a învinuitei, cu toate riscurile aferente!

Astăzi, președintele Romeo Dunca și directorul executiv al DGASPC Caraș-Severin, Elena Amzoi, au avut o discuție chiar în fața Căminului pentru Persoane Vârstnice din Reșița, la care a asista și directorul general al Căminului, Lucian Dunăreanu. Între altele, Dunca a cerut ca angajata bănuită că a sustras consistenta sumă de la bătrânii asistați să fie transferată de la CPV Reșița, argumentul fiind acela ca ancheta să se desfășoare fără ca persoana suspectată să poată exercita presiuni asupra celor ce pot oferi detalii despre faptele petrecute în trecut. De altfel, în aceste săptămâni, în dosarul de control întocmit de DGASPC a fost descoperită o hârtie anexată ulterior controlului, pe care comisia de control nu a deținut-o până acum.

La rândul ei, Elena Amzoi, directorul DGASPC, a declarat pentru Reper 24: „acum trei săptămâni am găsit în dosar o hârtie adusă ulterior. Atunci când colegii mei au făcut controlul acea hârtie nu exista. Astăzi, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială a descoperit același lucru, fapt pentru care am decis îndepărtarea persoanei învinuite, care știm că a adus acest document în dosar. Un lucru total ilegal și ne este teamă că vor mai apărea și alte hârtii pe parcursul acestui control.

Din punctul meu de vedere vom face totul legal și vom îndeplini toate procedurile pentru aflarea adevărului. Am făcut adrese la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița. Persoana a înapoiat 37.000 de lei dintr-o sumă care este mult mai mare, dar controlul continuă“.

La fața locului a fost prezentă și persoana învinuită de comiterea faptelor enumerate mai sus, care a luat act de cele enunțate de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, fără a obiecta asupra celor prezentate de decidenții instituționali.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

8 Comentarii

  1. Tic tac , tic tac

    Dunca ti se vede casca din ureche cum ti se sopteste sa sti si tu sa vorbesti, Dunca nici nu sti cat de mic incepi sa fi. Sa plece toti avem dj destui si prieteni care vor sa incaseze un salar frumos la CJ si sa nu fie la lucru.

  2. Adire

    Cum e posibil ca batrinii din camin sa fie jefuiti in halul asta? Cine ii acopera, ce nelegiuiri fac si ce ticalosii se produc acolo? Ce face directorul institutiei? Taie frunze??? E vinovat de neglijenta acel director,partas la nemernicia produsa.

  3. Pricop Constantin

    La bunica mea in luna feb. anul 2020 i-au dispărut suma de 3.900 lei. Dansa fiind dusă la spital bolnavă cu 2 zile inainte de a fi anunțat. La spital bunica a zis ca iau dispărut bani(3.900 lei). Am mers la azil sau caut in camera ei si surpriza nu sau găsit. Bunica stând în jur de 3 sap. În spital și apoi a decedat , mergând la azil sa iau niste lucruri de acolo am văzut toate lucrurile ei total diferite locul lor.

  4. Mariana

    Asta se intimpla cind ai intrat datorita cunostintelor,rudelor…sau poate partidului,stiu sigur caci acum ceva vreme a mai fost gasita o alta persoana care fura carnea batrinilor de la bucatarie,poate si asa putina,sau platit bani ca sa intri ca angajat acolo,e dureros,cind noi cu facultate si master in Administratie Publica,ingrijim batrinii altora,suportam jigniri umilinte,am vrea sa muncim si noi in tara noastra,dar nu avem loc de asemenea specimene.Cind am vrut sa ma angajez si eu la Azil,mi sa spus ca nu sunt locuri sau ca sunt blocate posturile,dar imediat am auzit ca sau facut angajari,si apoi ne miram de ce exista persoane incompetente pe posturi.Oamenii simpli fara cunostinte care vor sa ramina sa munceasca in oras,nu au locuri ca nu au pile.Pacat ca nu ni se ofera o sansa,si pacat de batrinii nostri,ca nu sunt tratati cu respect,sunt angajate niste asa zise doamne care isi fac toata ziua selfi cu torturi ptr bietii batrini,dar cine stie daca au parte sa manince si eu saracii o bucatica.Multumesc.Cu respect atit am avut de zis,nu trebuie sa publicati daca vi se pare ca jignesc pe cineva,eu am spus la modul general.

  5. zero

    La fața locului a fost prezentă și persoana învinuită … fără a obiecta asupra celor prezentate de decidenții instituționali.

    Adică … angajările şi concedierile pe plantaţie se fac sub dispoziţia directă stăpânului de sclavi şi elicopter.
    Prezumţia de nevinovăţie până la proba contrară nu se aplică.

    1. Dinu

      Zero, iar ne dovedesti ca gandirea ti-e la acelasi nivel cu numele. In orice tara civilizata dupa ce ti-ai recunoscut fapta s-a terminat cu prezumtia de nevinovație (studiaza un pic notiunea de prezumtie). La noi, PSD-iștii din Parlament au creat ideea că pînă nu există o sentință judecătorească pe cauza în discuție personajul e nevinovat (chiar dacă mai are n condamnări pt. tot felul de nelegiuri). Vezi cazul Dragnea care avea cazier (condamnare penala) si a devenit seful PSD si al Senatului ca de, daca noi PSD-istii ne-am ales sef de partid un tip cu cazier penal totul este in regula. Pt. ca asa suntem si noi, e de-al nostru. A impiedicat-o cineva sa vorbeasca?

    2. Un om

      Aveți dreptate. Cum si-a îndeplinit atribuțiile directorul/seful Centrului de bătrâni? El trebuie schimbat primul. Nu il schimbă de frica Banat tv, care este al familiei. Cum se face ca la nici un an de lucru la Consiliu , manivelă in plina pandemie a plecat in concediu? Vai ce “grija” are fata de locuitorii județului. Domnul Vela trebuie sa il pună la punct pe acest șofer /manivelă, sa nu mai angajeze tot ce vrea taitelu si toti”profesioniștii ” din Timișoara. Șefa de cadre de la primărie vrea sa faca regulile si in Consiliul Județean, ea este fosta șefului politiei rutiere si face cd vrea “muschiul ei ” tare si negru. Bravos caraseni pentru votul din septembrie 2020

  6. Lacucaracea

    Zero + alții / altele în asentimentul tău , de ce prezumție a nevinovăției vorbeşti…de vreme ce a şi adus înapoi ( nu benevol fiindcă ar fi avut mustrări de conştiință , ci de frică ) o parte din banii însuşiți în mod infracțional, sperând cã va scăpa mai lesne astfel ? Prezumția de nevinovăție este relativă ( nu absolută ) până la proba contrară , ori prin însăşi modalitatea în care a acționat şi-a înfrânt singură ( ,, din faşă ” ) această ,,prezumție”… sperând că va beneficia de circumstanțe atenuante , în locul celor agravante.Voi chiar sânteți cinici şi lipsiți de empatie ca să nu mai zic fără scrupule.Cum să iei apărarea unor asemenea gunoaie umane , care fură mai ales de la persoane vulnerabile şi / sau lipsite de posibilitatea de a se apăra ( şi aici mă refer la orice asemenea scursuri ale societății , indiferent de mediul din care provin sau ,, culoarea de cacao ” pe care o poartă…).Speța este clar de natură penală , de o gravitate foarte mare ( în funcție de modul / modalitățile în care s-a ,, acționat / operat ” sânt incidente infracțiunile de furt calificat , înşelăciune , foarte posibil şi infracțiunile de delapidare şi cele prev.şi ped. de art 320-323 C.P.).Aici nu vorbim de faptul că a plecat din când în când cu
    o plasă de mâncare din magazia / bucătăria unității , sau cu vreun alt bun de inventar…cum se practica pe vremea lui ,, Cecea ” ( atunci erau mai cumpătați la furat , ca să nu se vadă uşor / repede furăciunile , fiindcă altfel ,, îi mânca puşcăria ” ; doar ,, şmecherii mari ” cu soatele asigurat şi nomenclaturiştii o făceau la scară mai mare , dar şi ălora’ le tremurau bucile de frica legii 18 şi nu numai…). Acum ciumeții / lacheii mafiilor de partid(e) nu se mai mulțumesc cu ,, nimicuri de-astea “, obținute ,, cu măsură “. În prezent ăştia’ nu se lasă până nu ,, rad tot “.Capisci ?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei