
Spitalului Județean de Urgență Reșița a reușit achiziționarea unui aparat performant de colorarea a lamelor de histopatologie, un aparat care va scurta durata de stabilire a unui diagnostic patologic.
„Acest aparat, alături de hota cu flux laminar achiziționată în trecut, va standardiza procesul tehnologic al prelucrării lamelor și va scurta semnificativ durata de prezentare a unui diagnostic patologic pentru piesele trimise. Pacientul va avea un rezultat mai rapid și ceea ce este foarte important, vom renunța la tehnologia de colorare a anilor ’70 greoaie și consumatoare de reactivi.
De asemenea, țin să vă menționez și demararea de mai bine de un an a procesului de diagnostic imunohistochimic pentru tumori slab diferențiate sau borderline, procedură deja standardizată și folosită de serviciul nostru care este în continuă dezvoltare. Această analiză face ca procesul de diagnostic să crească în multe cazuri și bineînțeles șuntează de multe ori externalizarea către alte centre de diagnostic.
Spitalul nostru trebuie să se dezvolte! Nu există alternativă!
Ne bucurăm că autoritățile județene înțeleg acest lucru și se fac pași concreți spre diversificarea și standardizarea serviciilor medicale.
Așteptăm cu nerăbdare noile investiții în serviciu de prosectură și continuarea lor în laborator”, a precizat dr. Răzvan Silmulescu, medic primar Anatomie Patologică la Spitalul Județean de Urgență, Reșița.

Lorena POENARU
Sa fie testat Wuhhanis prima data…
“un aparat care va scurta durata de stabilire a unui diagnostic patologic”
–
Evrikaka!
Iată cum se recunoaşte faptul că diagnosticele (şi spitalele) pot fi patologice (de la cap).