Doar cine nu a fost niciodată în Clisura Dunării, pornind de la Baziaș, din Delta Nerei, la intrarea fluviului în țară, spre cazane-n vale, nu înțelege inestimabila valoare economică pe care porțiunea Dunării ce trece pe teritoriul județului Caraș-Severin o reprezintă pentru zonă, pentru județ și nu numai.
„Suntem concentrați pe turism, funcționăm cu motoarele turate la maxim, în blană, aceasta fiind singura modalitate de dezvoltare a localității și a zonei“, afirmă edilul din Berzasca, Petru Furdui. „Încercăm să creăm facilități investitorilor care și-au manifestat interesul față de comuna noastră, interes datorat și faptului că la această oră Berzasca este localitatea cu potențialul turistic cel mai ridicat, așa cum rezultă și din ordinul Ministerului Culturii. Avem cele mai multe vestigii istorice pe raza localității, cele mai multe dintre acestea din epoca dacilor, fiind cea mai veche așezare din Clisura Dunării“.
Trebuie precizat că pe raza localității se află așezarea dacică Dumbrăvița și fortificațiile de apărare ale aceleiași cetăți, loc unde a fost descoperit cel mai mare tezaur pe care îl are România din Epoca Bronzului, datat la 4500 de ani î.e.n. Tezaurul, despre care prea puțini știu câte ceva, se află în conservare la Muzeul Banatului Montan din municipiul Reșița.
Administrația locală așteaptă ca în perioada imediat următoare, cel mai probabil în luna iulie a acestui an, Guvernul României să declare Berzasca (conform ordinului Ministerului Culturii) localitate de interes turistic. Acest lucru va permite administrației locale accesul mai ușor la fondurile europene pentru dezvoltarea zonei, o creștere a bunăstării populației și implicit atragerea de turiști și dezvoltarea economică a județului Caraș-Severin.
fotocopertă: Facebook (Banatul Montan)
Dan AGACHE