
Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Teatrul de Vest Reșița și Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița, organizează în data de 22 februarie 2019, de la ora 8.00 în sala nr. 10, etaj I, acțiunea „Dragobete/Sf.Valentin.“
Elevii clasei a III-a C vor avea o întâlnire culturală cu actorul Teatrului de Vest Reșița, Sorin Fruntelată care le va explica importanța sărbătorii, va recita poezii populare pe acesată temă și îi va antrena în jocuri specifice pentru a crea o atmosferă deosebită.
Acțiunea face parte din proiectul „Educație prin cultură cu tineri și pentru tineri“ al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și are ca obiectiv promovarea obiceiurilor și tradițiilor din Banatul de Munte.
Prof. Ioan BENGA
