Descinderi în Caraș-Severin! Fraudele pe fonduri europene, în vizorul DNA!

modelmic

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, descind în momentul de față la  sediile mai multor instituții publice, atât din Caraș-Severin, cât și din București și alte trei județe. Acțiunea oamenilor legii vizează anumite persoane suspectate de fraudarea fondurilor europene.

Cercetările demarate în cursul acestei dimineați au la bază o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013.

Un număr de 23 de locații au fost vizate în această dimineață atât din Caraș-Severin, cât și din București, Ilfov, Timiș și Teleorman. Dintre acestea, patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

„În cursul zilei de 09 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 locații. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, după cum se arată într-un comunicat din partea DNA.

Una dintre locațiile în care DNA a descins astăzi este sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, de unde procurorii au ridicat mai multe documente din dosarele depuse de beneficiari pentru obținerea de fonduri europene.

„Astăzi, 09 februarie 2015 a avut loc la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) din Timișoara vizita reprezentanților DNA. Scopul acestei vizite a fost acela de a verifica documentele din dosarele depuse de beneficiari în vederea obținerii finanțării europene  prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013. Acest program a fost preluat de către ADR Vest de la Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013 în luna martie a anului 2013.

Menționam că nu a fost vizată de către reprezentanții DNA nici Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, și nu au fost vizate nici persoane din cadrul ADR Vest, ci doar documente din cadrul proiectelor depuse de către beneficiari. În acest sens, angajații ADR Vest au pus la dispoziția reprezentanților DNA toate documentele care au fost solicitate”, explică reprezentanții ADR Vest.

 

Alexandra JURCA

Foto: opiniagiurgiu.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. sa te fac in nas

    dar pe la CJ caras severin nu vine nimeni cu colinda ,sa il intrebe si pe frunzulitade ce nu are judetu bani si de ce anina si resita sunt in pragul falimentului !!!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei