Deputatul Luminița Jivan, noul președinte interimar PSD Caraș-Severin

modelmic

Așa cum se estima de către cunoscătorii fenomenului politic cărășean, deputatul Luminița Jivan a fost nominalizată astăzi, în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, în funcția de președinte interimar al organizației PSD Caraș-Severin.

În ciuda faptului că în această perioadă și mai cu seamă în ultimele săptămâni, o serie întreagă de foști și actuali social-democrați au încercat prin diverse mijloace să împiedice această numire, Liviu Dragnea și colegii săi din conducerea PSD România au decis ca Luminița Jivan să conducă destinele  organizației județene a partidului de guvernământ, cel care a obținut cel mai bun scor în alegerile parlamentare din 2016. Se pare că nominalizarea Luminiței Jivan a venit chiar din partea secretarului general interimar al PSD, Codrin Ștefănescu, un susținător al parlamentarului cărășean în lupta acestuia cu fostul lider cărășean, deputatul Ion Mociolcă, cel care a preferat să treacă împreună cu deputatul Spânu în opoziție, la formațiunea politică PRO România, alături de foștii săi camarazi pesediști, Victor Ponta și Nicolae Bănicoiu.

Cu o serie de „colegi” care îi vor afișa „noului lider“ zâmbetele blânde ale unor farisei de curte veche, prognozându-i mai degrabă pe la colțuri sfârșitul prematur politic, odată cu preluarea rolului de președinte pentru Luminița Jivan începe o misiune extrem de dificilă, într-o filială în care „trădarea” este pentru moment cuvântul de ordine, după un mandat de 17 ani în fruntea PSD-ului din Caraș-Severin al experimentatului Ion Mocioalcă, în care singura problemă a demisionarului nu a reprezentat-o consolidarea propriei poziții în partid, ci mai degrabă relația defectuoasă cu liderul de la centru. Pentru că, așa cum spune un proverb, în fața șefului și în spatele calului, nu e bine să stai nepăsător…

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Breaking News

    Atentie sporita sunt foarte multi care vor face atac de panica, li se va face rau ,se vor clatina scaune trebuie dublat numarul de Ambulante vor creste apelurile la 112.

  2. carasandeoras

    “Cine scoate sabia, de sabie va pieri” `(Matei 26, 52)
    Ce înseamnă aceasta? Că, oricine va face rău aproapelui lui va plăti cu același rău și el .
    Un verset foarte bun de urmat în viață, dar nu pentru toți, se pare (știți cum se zice, dreptate doar pentru căței…….!)
    Pentru cei ce au urechi de auzit, să audă, iar pentru cei ce au o fărâmă de creier să gândească! Chiar dacă unii au altă religie decât cea ortodoxă și fac mare caz din asta!!

  3. Toader

    *Luminiţa de la capătul tunelului* va fi o realitate pentru PSD CS,şi asta fiindcă pupincurist-oportunista ştie că la înmormântări,se urează condoleanţe !Deci ,se apropie capătul tunelului,adică sfârşitul!Doamne ajutăăă!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei