Deputatul Ion Mocioalcă este convins: „Guvernul Orban trebuie să plece”! Viitorul premier, căutat în afara partidului!

modelmic

Guvernul Orban este cel mai slab din cele care au fost până acum la conducerea țării și trebuie să plece“, este de părere secretarul general al partidului PRO România, deputatul Ion Mocioalcă. În opinia parlamentarului cărășean moțiunea de cenzură, îndelung anunțată de proaspătul lider ales al PSD, Marcel Ciolacu, ar fi trebuit depusă deja cu câteva luni în urmă, liberalii din executiv demonstrând că nu sunt capabili să gestioneze situația economică și sanitară provocată de pandemie.

Această moțiune a venit destul de târziu. Ea putea să vină la sfârșitul sesiunii parlamentare ordinare din primăvara acestui an, încheiată în iunie și era cu mult mai bine pentru toată lumea. Dar, la momentul de față, PRO România nu poate să fie decât un partid consecvent. Am votat de fiecare dată împotriva Guvernului Orban. Nu am votat investirea Guvernului, am votat moțiunea de cenzură prin care a picat Guvernul Orban și nu ne rămâne decât să votăm și acum această moțiune de cenzură târzie. Guvernul Orban trebuie să plece și argumentez această plecare prin incapacitatea lui de a gestiona crizele economică și sanitară, pentru faptul că ei, până acum, au fost cu corupția «în gură» iar acum sunt suspectați de grave fapte de corupție. Și dacă Victor Ponta a spus că Guvernul Dăncilă a fost unul din cele mai slabe guverne din istoria post-decembristă a României, acum cu toții, noi cei de la PRO România, ne dăm seama că am greșit și că Guvernul Orban este cel mai slab din tot ce a avut până acum la conducere această țară”, a precizat pentru Reper 24, deputatul Ion Mocioalcă.

Secretarul general al PRO România a precizat că toți cei 25 de parlamentari ai partidului condus de Victor Ponta vor încerca să fie prezenți luni la votarea moțiunii, exprimându-și speranța că președintele României, Klaus Iohannis, va avea înțelepciunea de a veni cu o altă propunere de premier, fie din PNL, fie din afara partidului.

Secretarul general PRO România, Ion Mocioalcă: „Anul școlar și universitar bate la ușă. Spitalele sunt pline, țara e înglodată în datorii iar executivul Orban e în derivă!“

Eu cunosc extrem de mulți oameni onești și capabili în PNL și până la urmă, poate că de data aceasta ar trebui căutat în afara PNL-ului, un economist redutabil, un economist capabil care să își facă un Guvern politic sau nu, cu care să treacă România de aceste două crize majore. Vine începutul anului școlar și universitar. Nu avem nicio direcție! Spitalele sunt pline, datoriile curg, se înmulțesc, chiar ieri Florin Cîțu s-a mai împrumutat cu 500 de milioane de euro.

În momentul de față, în afară de Florin Cîțu nimeni nu mai spune că se procedează bine și că România este pe drumul corect. Este o părere unanimă a economiștilor că ne îndreptăm într-o direcție greșită și spre o criză economică din care nu vom putea ieși curând”, a adăugat Ion Mocioalcă.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, joi, ca moțiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL de la pandemie la pande-mită generalizată” să fie dezbătută şi votată în ultima zi a sesiunii extraordinare, pe 31 august, de la ora 14:00.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei