Centrul civic al municipiului Reșița va găzdui pe data de 12 septembrie un concert inedit, organizat în scop caritabil, fondurile strânse urmând să fie donate pentru executarea unor lucrări la Clinica de recuperare oncologică Nera. Primarul Ioan Popa speră ca până atunci să fie finalizate și lucrările de modernizare a centrului.
„În 12 septembrie vom avea un concert în centrul civic organizat de Primăria Reșița cu filarmonica din Timișoara și câțiva artiști de muzică pop-rock din România, printre care Adi Despot de la Vița de Vie. Va fi un concert interesant în sensul că punem cântăreți de pop împreună cu filarmonica, ceea ce nu este de ici de colo, se fac deja repetiții. Îl vom organiza în centrul civic, care am promisiunea de la constructor că va fi adus într-un stadiu în care putem să facem acest eveniment aici.
Vom face cu ocazia asta o campanie de strângere de fonduri pentru finalizarea Clinicii Nera. Acolo trebuie făcut un tunel între capacitățile de cazare și zona de investigații medicale, ca pe perioada de iarnă să nu iasă în frig cei care vor fi acolo pacienți. Sunt niște lucrări care însumează vreo 50.000 de euro și vrem să strângem fonduri pe această cale pentru acest obiectiv. E unul care s-a născut foarte greu, cu foarte multă muncă, cu foarte multe implicări din partea unor ONG-uri, cu donații și vrem să ne aducem și noi aportul.
Va fi și un moment în care cei care vor veni aici vor putea să vadă cam în ce stadiu stau lucrările la centrul civic. Din păcate, locurile vor fi limitate la 500, din câte știu până astăzi. Dacă de la 1 septembrie se schimbă un pic datele problemei, putem să anunțăm mai mult, dar până la ora asta mizăm pe 500 de locuri pe scaune. Vom avea și câteva mese și fac prin intermediul dvs un apel la cei care sunt iubitori de muzică să vină să facă donații”, a explicat primarul Ioan Popa la finalizarea ședinței Consiliului Local de astăzi.
În ceea ce privește lucrările de modernizare ale centrului, conform edilului până la data organizării concertului va fi gata partea de structură, de granit și andezită, precum și partea de mobilier urban, dar există posibilitatea ca stâlpii de iluminat noi să nu fie încă montanți.
„Din cauza pandemiei, am avut o întârziere în livrarea stâlpilor, care vin dacă nu mă înșel din Italia. Personal sunt mulțumit de cum au lucrat băieții în centru și pe cele șase străzi din Luncă. S-a lucrat în condiții destul de critice, cu pandemia, cu vreo două luni în care a plouat destul de frecvent și totuși oamenii și-au făcut treaba. Începe ultima asfaltare pe trei dintre străzi, stratul final, iar după aceea intrăm masiv pe strada unde era piața mică, care merge la Kaufland, Lidl”, a mai adăugat primarul Ioan Popa.
Karina TINCUL

După ce președintele Iohanus și “guvernul meu” au decis tăierea fondurilor de la Sănătate și suplimentarea fondurilor SRI și SIE, vin moșierul șef de la Reșița și medicii de la clinică (cei cu salarii nete e la 8-10 000 ron în sus) să ceară cetățenilor să doneze.
Să-și doneze ei timp de 6 luni jumătate din salar!
Citeste inca o data articolul. Este vorba de Clinica Nera. Pentru informatii suplimentare acceseaza link – ul de mai jos.
http://www.clinicanera.ro/ro/clinica-nera
D-le primar, ați încercat să aduceț interpreți reşițeni ? Mă gândesc la Maria Gheorghiu.
Gresiti cu salariile unor medici, sunt de 8-10 . 000 euro. Sa prezinte spitalul judetean veniturile salariale ale unor medici primari, sefi de secție si sa vedeti ce surprize ( salariul cu gărzi, sporuri etc. Nu cel de incadrare). Eu cred ca merită aceste salarii dar sa le prezinte publicului contribuabil, sa NU MAI ACCEPTE. “ATENTII” si , ideal, sa nu mai plece la ora 13, 00 de la Spital pentru a de odihnii si a merge la CABINETELE PARTICULARE. IN REST, TOT REPESCTUL PENTRU MEDICI , ASITENTE SI TOT PESRONALUL MININAT DIN SPITALE.