Datoriile SJUR se ridică la 26 de milioane de lei! Spitalul supraviețuiește din împrumuturi și donații

sjur

Datoriile Spitalului Județean de Urgență din Reșița se ridică în prezent la aproximativ 26 de milioane de lei, conform managerului Alina Stancovici. Aceasta recunoaște că nu a reușit să scadă arieratele unității spitalicești de la momentul în care a preluat frâiele SJUR, motiv pentru care este incriminată de multe ori de decidenții politici, dar susține că nu ar fi avut cum să facă acest lucru, având în vedere, pe de o parte perioada scurtă de când este la conducere, iar pe de altă parte faptul că ne aflăm în plină pandemie, ceea ce a provocat scumpirea echipamentelor și a materialelor sanitare.

Datoriile nu sunt de ieri de azi, sunt vechi, aceste datorii atrag un sistem de penalități, de eșalonări de plată, ceea ce îngreunează activitatea noastră. Am făcut diverse demersuri la ordonatorul principal de credite, în speță Consiliul Județean, am făcut demersuri la Ministerul Sănătății, este nevoie de o infuzie serioasă de capital, poate este chiar nevoie să apelăm la rezerva de stat. Știu că în acest moment punctul nevralgic sau punctul sensibil pe care se accelerează este faptul că actualul manager nu a scăzut cifra datoriilor. Este imposibil ca actualul manager să scadă cifra datoriilor atâta vreme cât actualul manager a avut sincope în activitate, dată fiind suspendarea. În cele câteva luni calendaristice care au trecut de la revenirea mea pe post, la finele lunii august nu aveam cum, în plină pandemie, să scădem aceste datorii, cu atât mai mult cu cât în pandemie toate materialele sanitare, toate echipamentele s-au scumpit.

Pe de altă parte, avem eșalonări de plată pe care trebuie să le respectăm, ceea ce ne împiedică să facem alte achiziții. Conturile spitalului sunt blocate în continuare. Dacă nu greșesc, toate spitalele din Caraș-Severin au conturile blocare. La un moment dat, chiar am făcut o hârtie comună cu Spitalul Municipal Caransebeș pentru deblocarea conturilor, evident un demers fără succes”, a afirmat Alina Stancovici.

Managerul SJUR precizează că spitalul reușește să rămână pe linia de plutire cu ajutorul împrumuturilor de la alte unități spitalicești și al donațiilor.

„Avem o bună colaborare cu spitalele din județ și chiar din județele vecine. Au fost situații când, fie că am înțeles parte dintre cei din spital să punem mână de la mână din banii proprii ca să facem lucrări de igienizare sau chiar să cumpărăm medicație, fie că am mers pe varianta unui împrumut la spitalele din Caransebeș , Oravița, Moldova Nouă și ultima dată la Spitalul și la Centrul de Transfuzii Sanguine din Timișoara. Este important că această colaborare există și că ne putem ajuta într-un moment de criză. Pe de altă parte, au fost foarte importante aceste donații din partea comunității. Cu acest sistem de donații, ne-am putut ajuta foarte mult, chiar și la Staționarul 3”.

Pe de altă parte, Alina Stancovici nu neagă nici sprijinul acordat de Consiliul Județean Caraș-Severin, care a pus umărul la conectarea extensiei ATI la stocatorul de oxigen din curtea spitalului, precum și la repunerea în funcțiune a instalației de oxigen de la staționarul 3, care nu mai funcționa din 2012.

Staționarul 3 este un pavilion destinat exclusiv pacienților COVID, unde folosim butelii de oxigen și concentratoare. Firesc ar fi fost să avem instalație de oxigen. Nu comentăm motivele pentru care în 2012 acest oxigen a fost tăiat, important este că în cele din urmă Consiliul Județean a înțeles să finanțeze repunerea în funcțiune mai bine zis refacerea infrastructurii de oxigen. Acum, pentru că numărul de pacienți a scăzut, ne-am apucat să lucrăm pe rețeaua de oxigen urmând ca în paralel din donații, să reparăm sistemul electric și să facem lucrări de zugrăvire, vopsire, igienizare și tot ce mai este necesar în clădire.

Desigur, toate acestea necesită un efort. Problema cea mai mare este faptul că trebuie să grupăm pacienții pe un singur etaj, nu putem duce pacienții în altă parte, nu este permis acest lucru, dar am așteptat să scadă numărul acestora pentru a putea fi grupați pe un alt etaj și vom lucra etapizat. Am început deja să lucrăm pe etajul doi, pe pneumologie, unde vom monta 62 de posturi de oxigen, urmând ca apoi la etajul trei, la boli infecțioase, să fie 15 prize de oxigen. Astfel o să scăpăm de nefastele butelii și concentratoare”, a mai precizat Alina Stancovici.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei