Citatul lui Mark Twain, “Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”, se potrivește ca o mănușă perioadei de matrapazlâcuri prin care trecem, post electoral. S-au încheiat alegerile locale și circul continuă, acoperind parcă acea „Sabie a lui Damocles“ numită infecția cu coronavirus, care planează asupra noastră.
Pâine și circ afirma poetul latin Decimus Juvenalis pe la mijlocul primului secol al erei noastre. Pâine și circ avem și astăzi după două milenii, dar parcă mai mult circ decât pâine.
Unii nu știu să câștige, alții nu știu să piardă, lucruri care demonstrează, dacă mai era nevoie, imaturitatea clasei noastre politice și dorința ei arzătoare de a fi în preajma ciolanului și a oalei cu smântână. Binele poporului, problemele comunității, sunt sloganuri perpetuate de-a lungul anilor de toți și din păcate puțini, chiar foarte puțini sunt cei care chiar cred în ele și le vor cu adevărat transpuse în practică.
Alegerile s-au încheiat, circul continuă, ridicând semne de întrebare asupra corectitudinii alegerilor locale. E drept că atât președintele țării, Iohannis, cât și ministrul Vela – șeful ministerului care a organizat aceste alegeri, au declarat că acestea s-au desfășurat corect. În aceste condiții, de ce lumea nu mai are încredere că votul lor este unul corect și reprezentativ; de ce sunt tot mai puțini cei care decid să meargă la vot, de ce după un astfel de proces electoral crește simțitor numărul de plângeri penale, de acuze, de nemulțumiri? De ce?
Cum se explică faptul că nici acum nu s-a lămurit situația la sectoarele Bucureștiului? Cum de trebuie reluat votul, doar pentru primar, la Moldova Nouă? Cum de nimeni nu cercetează de ce la Zorlențu Mare s-au făcut vize de flotant împotriva prevederilor legale? Vă spun tot eu: pentru că acolo unde a ieșit „cine trebuie“, s-a pus batista pe țambal, iar dincolo, unde nu a ieșit cine trebuie, scormonim cu bățul în rahat până rezolvăm problema.
Revin și spun: politicienii de ieri, de azi și din păcate pentru ceva timp de acum înainte, nu știu nici să câștige și mai ales nu știu să piardă. Îi roade o dorință arzătoare de a acapara tot: funcții, bani, putere, influență, tot. Iar mai apoi, cu o nesimțire crasă, vin în fața noastră și ne spun cu un tupeu ce miroase a nesimțire că îi interesează doar binele nostru, al comunității, al alegătorului în general.
Noi sperăm, pentru că speranța moare ultima, dar în final va trebui să acceptăm vorbele lui Mark Twain cu care am început aceste rânduri: “Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.
Dan AGACHE
