Cine mi-a furat banana?

a

Vă mai amintiți de formația Valahia a anilor 90, de șlagărul lor cu „Suzana mi-a furat banana“? Gata, am aflat hoțul. Atâta doar că e ca în bancurile rusești: Nu e doar de acum hoția, ci din 90 la fiecare ciclu electoral, nu e vorba de banană, ci de votul meu de cetățean și nu e nici Suzana, nici Roxana, ci sunt toate formațiunile politice.

Avem noi un ceva în ADN-ul nostru care ne îndeamnă să șterpelim un ardei de pe tarabă după ce am luat 10 kile pentru zacuscă, să furăm startul la întrecerea cu tricicleta, să ne luăm „părțile sociale“ din uzină sub formă de șuruburi, piulițe sau strungul cu totul. O facem aproape inconștient, dar țipăm ca din gură de șarpe că s-au furat alegerile și s-a denaturat rezultatul votului.

Păi bine măi, oameni buni. Chestia asta se face de peste 30 de ani la fiecare scrutin electoral. Hai să ne aducem aminte: autocare cu „turiști“ în ziua alegerilor, metoda „suveica“, în care intrai cu buletinul gata ștampilat pe cine trebuie și ieșeai cu buletinul curat din secția de votare, „viza de flotant“, valabilă și astăzi și mai nou cumpărarea reprezentanților partidelor și măsluirea proceselor verbale. Toate acestea nu sunt vorbe ci fapte, dovedite de-a lungul timpului de justiție.

Nu a inventat nimeni roata sau apa caldă anul acesta. Sunt metode clasice, aplicate separat sau cumulat, care dau rezultate. Vezi sectorul 1 și mai nou sectorul 5, vezi alegerile de la Zorlențu Mare, unde fostul primar e supărat că actualul a adus mai mulți flotanți decât el, vezi „n“ cazuri semnalate de presă în țară, după seara zilei de 27 septembrie.

Poate că nu a fost influențat rezultatul alegerilor, sau  poate că e doar o picătură dintr-un ocean de nereguli. Ideea e că se întâmplă la fiecare rând de alegeri și nimeni nu modifică legislația pentru simplul motiv că fiecare, la rândul său, se va folosi de aceste lacune legislative și de lipsa unor măsuri drastice, în folosul personal sau al celor apropiați.

Eu, ca simplu cetățean după ce am prins-o și pe Suzana și pe Roxana cu banana mea la secția de votare, nu mai merg la alegeri. Pentru ce? Să vină X sau Y să-mi pângărească votul? Să nu am posibilitatea să cred în valorile democratice? Să mă îndoiesc de corectitudinea unor alegeri ca mai apoi să cred cu tărie în cei aleși să-mi gestioneze viața? Toate acestea mă fac să mă gândesc, vrând ne-vrând, la vorbele tovarășului STALIN: „Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile“.

Așa că, dragă Suzana, scumpă Roxana, e liber la ….banane!

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Ilie

    Asa e domnule, corect de la un capăt la altul. Ne vor un popor bananier și norocul este că mai sunt oameni ca și dumneavoastră care semnalează situația de fond. Nu vă lăsați! Vă lecturăm cu admirație pentru credibilitatea condeiului.

  2. Nistor

    Ca la noi la nimeni, domnu Dan. Vă mulțumim că scrieți adevărul. La Moldova Noua vi se pare normala situația? Dacă nu iasă cine trebuie, facem să iasă prin alte forme? Dar numai uniți facem front în fața nedreptății!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei