Ziua Naţională a Culturii Române va fi marcată vineri, 15 ianuarie, de la ora 10, în sala Constantin Daicoviciu a Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş. Evenimetul este organizat împreună cu Colegiul Naţional ,,Traian Doda’’ Caransebeş și se bucură de sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Acţiunea, ajunsă la cea de a V-a ediție, va debuta prin prezentarea imnului Municipiului Caransebeș (text G. D. Bălteanu, muzica Antoniu Sequens), de către Col. (r) Liviu Groza. Programul va cuprinde și un recital de poezii Medalion din opera marelui poet român Mihai Eminescu. Acestea vor fi susținute de elevi talentați ai Colegiului Național ,,Traian Doda’’, sub îndrumarea prof. Maria Frențiu.
Evenimentul acordă o deosebită apreciere culturii române, operei marelui poet Mihai Eminescu, precum şi lui Antoniu Sequens – compozitor, dirijor al Reuniunii de Cântări din Caransebeş, profesor, pianist concertist, organist şi critic muzical.
Cosmin VLAD
