Cristian Buică: „Numele Reșiței, ridicat la rang de cinste”!

modelmic

Municipiul Reșița are de săptămâna aceasta un nou cetățean de onoare: cantautorul Cristian Buică. Decizia a fost adoptată în unanimitate de consilierii locali reșițeni, în ultima ședință de lucru. Proaspătul cetățean de onoare a promis că va face tot ce îi stă în putere pentru a ridica numele orașului Reșița la rang de cinste. Mulțumesc dlui primar Mihai Stepanescu, mulțumesc dlui vice-primar Ioan Crina, dlui Costel Mihăilă și domnilor consilieri pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și pentru acest titlu, care așa cum am spus mă onorează, dar mă și obligă în cel puțin aceeași măsură. Promit ca și pe viitor peste tot pe unde voi merge eu, numele orașului Reșița să fie ridicat la rang de cinste. Așa după cum știți, am și compus un cântec care se numește Reșița mea și care se cântă cam peste tot unde se cântă folk”, a declarat Cristian Buică, imediat după decizia consilierilor.

Cristian Buică s-a născut la Reșița, pe data de 6 mai 1960 și a început să cânte de la vârsta de 14 ani. Determinantă pentru artist a fost întâlnirea cu Adrian Păunescu, cel care l-a remarcat la Festivalul „Baladele Dunării” de la Galați și drept urmare, intrarea în Cenaclul Flacăra, de unde a fost nelipsit până la desființarea acestuia.

În anul 1986, Buică a înființat la Reșița Cenaclul „Focuri vii”, la care au aderat mulți dintre tinerii interpreți de muzică folk din municipiu. Astfel, a devenit o prezență activă și apreciată în viața de concert a țării. În 1987, a cântat timp de o lună și jumătate în deschiderea concertelor formației Iris.

În 1986, Cristian Buică a înființat, la Casa de Cultură din Reșița,  Clubul Artei Tinere, alături de care a participat la spectacole alături de mari artiști ai țării, precum Radu Beligan, Leopoldina Bălănuță, Marin Moraru, Horațiu Mălăiele, Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Anda Călugăreanu. După ce Adrian Păunescu a redeschis seria spectacolelor cu noul Cenaclu „Totuși Iubirea”, Cristian Buică a reintrat în marele circuit.

Multe din textele compozițiilor sale aparțin poeților reșițeni: Ion Chichere, Viorel Naidin, Pompiliu Preotesoiu, Dinu Olărașu. Printre cele mai importante compoziții ale lui Buică se numără: Tăcuta lucrare, Romanța de cântat în permisie, Lancea lui Horea, Ochii ei, precum și imnul echipei de handbal UCM Reșița.

Titlul de cetățean de onoare al Reșiței îi va fi înmânat cantautorului la o dată ce va fi stabilită ulterior.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei