Crina promite o transparență mai mare în ceea ce privește contractele de lucrări derulate de Primărie!

modelmic

Viceprimarul municipiului Reșița, Ioan Crina, promite că pe viitor Primăria Reșița va avea o atitudine mai transparentă în ceea ce privește contractele de lucrări derulate de administrația locală. În plus, viceprimarul Crina, care a preluat și atribuțiile de primar al Reșiței după demisia lui Mihai Stepanescu, a dat asigurări că politicul nu va mai amesteca în problemele strict administrative ale Reșiței. 

Vă promit, lucrez acum, orice lucrări se vor desfășura în Reșița le veți vedea pe site și eu nu știu cât este legal momentan, părerile sunt împărțite, veți vedea acolo și valoarea și constructorul. Să nu fie dubii de acum înainte. Chiar lucrăm la asta, centralizez tot, ca să nu mai fie nici un dubiu vizavi de ele”, a declarat Crina, după ultima ședință de Consiliu Local.

Tot atunci, Ioan Crina a ținut să precizeze că spre deosebire de anii trecuți, pe viitor politicul nu va avea nici un cuvânt de spus în problemele ce țin strict de partea administrativă.

Nu facem politică aici în Consiliu Local, dar oricum politicul, până în 2012, trebuie să recunoaștem că s-a amestecat foarte mult, mai ales în activitățile sau în societățile care erau în subordinea Consiliului Local: Prescom, CET, Piețe”, a adăugat Crina.

Promisiunea lui Crina vine ce fostul primar Mihai Stepanescu a fost arestat tocmai pentru că primit mită pentru atribuirea unui contract de lucrări publice. Deși inițial, Stepanescu a afirmat că nu a pretins și nici nu a primit șpagă pentru atribuirea respectivului contract, acesta și-a schimbat atitudinea în timpul audierilor, recunoscându-și vinovăția. După scurt timp, Stepanescu, aflat la al doilea mandat la cârma municipiului de pe Bârzava, și-a dat demisia.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

18 Comentarii

  1. ion

    asta cu o gramada de contracte in spate, sa vedem trasparenta, sa ne arate ce contracte are ele cu primaria resita prima data :)))))

  2. Necalnicean

    Si dupa 2012, politicul nu s-a mai amestecat?Are dreptate tov. Crina, nu s-a mai bagat decat…PSD_UL ,primarul si viceprimarul, intocmind listele cu cei ce trebuia sa ramana la noul Termosclav( in afara unor meseriasi fara de care nu se putea)!Sau nu este asa , tov.
    primar interimar?Si cum vine asta,de acum TOTUL o sa fie transparent,pai pana acum de ce nu a fost? Este bine sa spuneti atunci si cum ati platit” studii”ca sa inchideti CET-ul, sa spuneti ce faceti cu utilajele de milioane de lei , devenite inutilizabile in CT si module termice, dupa ce ati “aplicat ” ce a scris(pt. bani grei) unul de la Timisoara!Si , ca o dovada de sinceritate, sa spuneti tov. inginer Crina, cum ati reusit, in ultimii 4-5 ani, sa va creasca atat de mult profitul la firma dvoastra, nu de alta , dar poate iau exemplu si ceilalti patroni “incompetenti” cum se fac bani in Resita!

  3. Stepa

    Cînd începe acest viitor de care vorbiți? Puteți să spuneți ce nu va lăsat stepanescu să faceți? Aveți curajul în al 15 ceas și spuneți !! Fiți bărbat! Dacă nu cel puțin politician rasat? Debarasațiva ca de psd dacă aveți coloană ! Lăsatil pe Benga în plată dlui , să moară pe mină lui , și așa nu a făcut absolut nimic, a tras sforile la învățămînt,și a linia blidele lui mocioalca, destul cu pupincuriști! Preluați frunzele ca independent și arătai reșițenilor cărunteți gospodar și pentru ei, personal amvazut ca puteți!? Apropo cînd se ridica brazi de crăciun în Reșița? Va lipsește pădurarul? Ăți pot și astfel, pe bani lor!!! Ce propui să facem chetă ca înalte orașe?? Cred totuși ca va fi cel mai sărac oraș de crăciun și anulnou !!NU ? Rog. TRANSPARENTA. ! TOTALA !!!

  4. Raul

    Daca intr-adevar vorbim de transparenta, atunci eu va solicit sa faceti publice persoanele care au incasat sume enorme din fonduri europene, dupa cum se poate observa din declaratiile de avere si sa vedem daca au si contribuit cu ceva la prosperitatea noastra a tuturor, sau au fost platite doar pentru ca au fost slugi supuse ale Domnului Spagar.

  5. Carina

    Stai sa vezi cand o sa observe noul primar ca cele doua savante Viorica si Rita castiga mai mult pe luna decat insusi primarul. Foarte amuzant sa vezi ca doua purtatoare de vorbe castiga 6000 respectiv 5000 lei lunar. Parca privesti la o parodie de craciun cand citesti declaratiile de avere a unora de la primarie care probabil erau recompensati de fostul primar pentru sprijinul acordat in realizarea a ceea ce am vazut cu totii ca a realizat. Ca doar nu o fi lucrat singur la acele combinatii. Eu inca astept sa vad niste demisii daca tot vorbim de o noua era si de corectitudine. Si daca nu vor sa isi dea demisia, atunci macar niste demiteri. Trebuie sa vedem aceasta schimbare si in fapte nu doar la nivel declarativ. Trebuie sa vedem si noi cetatenii ca suntem pe drumul cel bun. Eu am incredere, dar vreau sa vad actiune nu proza.

  6. rita bandita

    Alo ? dar ce vreti voi sa faceti aici ? Am impresia ca vreti sa imi puneti bete in roate, mie si celeilalte pufoase in incercarea noastra de a ne pune bine cu noua conducere. Lasati-ne bre in pace ca acum suntem ocupate cu schimbatul barcii, il vindem repede pe raposatul si incercam sa parem niste sfinte catre actualul si toate acestea doar ca sa ramanem ancorate in continuare la banul public.

  7. vio din clanul Poparu

    Eu cu Rita amandoi
    Am trait ca doi ciocoi
    Si-am facut legea in sat
    Cand slujeam la imparat

    Ne-am facut salarii mari
    De inaltii functionari
    Desi noi, vorba aceea
    Lucram ca in clasa a trei-a.

    Iar acum ca a plecat
    Mult iubitul imparat
    Suntem gata de tradare
    Ca ciocoiul, ciocoi moare

    Ca obrazul ne e gros
    Si pe noi ne doare-n dos
    Ca suntem cine suntem
    Si caracter nu avem.

  8. Maria

    Eu am o singura intrebare pentru tine Rita.
    1. De ce te platim cu 5000 lei pe luna cand mai avem si un contract de zecii de mii de euro lunar incheiat cu Europe Cc ?
    2. Cate ore stai in timpul programului pe facebook ca sa ne urmaresti conturile ?
    3. Este adevarat ca acel contract cu Europe Cc este incheiat pe 10 ani ?
    4. Cat esti de implicata in semnarea acestui contract pagubos pentru oras si daca tu ai facut referatul de necesitate ?
    5. Ai vreo mustrare de constinta pentru ca ti-ai negociat salariul in functie de colegii pe care i-ai turnat ?
    6. Este adevarat ca ai fost interesanta pentru vechea conducere doar prin prisma sotului ?
    7. Este adevarat ca figurezi in tot felul de borderori cu fonduri europene dar in realitate nu ai participat ?
    8. Poti sa numesti 3 dintre marile tale realizari ce te califica pentru postul care il ocupi ?
    9. Ai macar acum la final vreun regret pentru modul in care ti-ai tratat colegii ?
    10. Nu te bate gandul sa iti dai demisia ?

    1. vip

      11. de ce n-ar fi obilgata chiar sa returneze din salariul .
      Si-a angajat tot clanul, e patroană la Primărie.
      Domnilor ar trebui să ne unim forțelle si aceste lucruri să fie auzit de cine trebuie, să se ia masurile legale, inclusiv ce muncesc cele din subordinea ei, să fie verifiate cum stăteau la spinaj,și ciripiau șefuței Vio care dădea repede fuga să toarne la-mpărat totul.
      MAI SUNT SI ALTE ELEMENTE ca cele două care au cerut notă explicativă că au promovat pe IOHANIS nu pe cel care-l susținea PRIMARUL, amenintand că se iau masuri drastice în această privință.

  9. Ion

    Poate ne explica si noua aceste doua doamne Viorica si Rita cum este posibil ca ele sa ocupe functia de sef birou, cand stim foarte bine ca pentru aceasta functie trebuie sa ai 5 angajati in dubordine. Oare cand o sa incetati cu astfel de practici. In orice institutie serioasa departamentele de tipul celor din care faceti parte sunt compartiment, nicidecum birou. Am umpresia ca vi-au luat mintile castigurile si boala sefiei. Numai sefi domnule, numai sefi. Ma intreb si va intreb: nu va este putin la obraz ?

  10. mihaela

    Cam cu ce te ocupai tu Viorica pe vremea fostului primar de te-a cadorisit cu un salariu de ministru ? Nu iti faci timp intr-o zi sa ne povestesti. Stai linistita ca daca nu ne povestesti tu de buna voie imi voi face timp si voi povesti eu. Normal si corect ar fi sa iti cam iei dumneata o foaie alba si un pix si sa cam scrii ceva ce seamana cu o demisie. Ca doar vei vrea sa ne uitam putintel prin documentele semnate de mataluta, ca ne vom lua cu mainile de cap. Eu as merge pe varianta eleganta.

  11. miai

    mesaj pt dl Crina
    Ai o singura sansa, iar daca o irosesti ajungi coleg de ceula cu Stepa.
    Nu poti lucra cu gasca lui, Atentie astia sunt experti la pupat cururi.O sa vedeti ca se poate fara ei.
    Jos cu secretaurul
    Jos cu toate familile angajate(emuica,popas,Franci,Pribete,Siva, fri sister 800,Plastici,Ospris,Gartoni,etc). De blonda spalacita si pe cel cu mustata se ocupa pt.dv .DNA
    Foloseste-te de cap(din partea superioara a trunchiului)

  12. Ana Pauker

    mama frate cata ura e in primaria aia…eu le stiam pe vio si catana doua doamne in adevaratul sens al cuvantului…! Intr-adevar trebuie facuta curatenie, demisiile sunt necesare daca nu cumva chiar obligatorii dar nu neaparat al celor mentionate in comentarii! sunt f multi cu musca pe caciula acolo…si unii cu ditamai bondaru!

    1. Observator

      Mai fratilor, daca lucrurile astea pe care le aratati, sunt adevarate, macar jumatate,”neprihanitul” trebuie sa stea ani buni acolo, iar trepadusii astia, DATI AFARA, inclusiv neamurile lor, (unii pensionari securisti) cand multi tineri, cu facultate, ori n-au de lucru, ori sunt pe salarii de mizerie(7-800 lei)!Crina, ce mai astepti, si astia sunt de la PSD sau din Calnic?

  13. sarbu

    bah eu sincer le-as da afara pe alea care i-au facut favoruri alternative Marelui Ciocanar ca sa stea si ele la ciolan. nu e ilegal sa te….cu sefu…da e profund imoral si neconstructiv. Se stiu ele care sunt..toata lumea le stie!!!! In editia viitoare dam nume, locuri si date!

  14. Gion

    Complicat cand si tu ai fost cu mana pana la cot în borcanul de serbet maro.
    Degeaba te stergi pe la gura, tot duhnesti.
    Saracul vice, el a vrut, dar n.a putut.
    Il cam trec sudorile. Stepa mai are povesti pentru procurori. Nu se stie daca in vreuna din ele nu apare si un capcaun pe nume Shrek.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei