Crina nu lansează fumigene: 7 investitori, interesați de zona industrială!

modelmic

Zvonuri că ar exista investitori interesați de zona industrială, cu precădere după schimbarea restricțiilor de până acum, există de ceva vreme. Cu toate acestea, în teren pare că nu se mișcă nimic.

 

În cea mai recentă ședință de Consiliu Local, vicprimarul Ioan Crina a ținut să mai aducă o dată în discuție soarta zonei industriale, cu asigurărea că noile modificări mai permisive vor aduce cât de curând și firme interesate să își desfășoare activitatea acolo.

Primii pași în acest sens au fost făcuți în momentul în care parcul industrial a fost transformat în zonă industrială, pentru a permite desfășurarea unor activități mai diversificate, nu doar de producție. De asemenea, săptămâna trecută, după cum susține Ioan Crina, s-au regândit condițiile ce trebuie respectate pentru a desfășura o activitate în interiorul platformei industriale din oraș.

Până acum, se impunea ca mâna de lucru să fie exclusiv din Reșița, reglementare pe care Primăria Reșița a regândit-o în interesul cetățenilor și al economiei locale.

Ioan Crina susține chiar că există deja șapte dezvoltatori interesați să își deschidă afaceri la Reșița, iar zona industrială se va popula cât de curând.

„Nu lansez fumigene, vreau să spun că mă preocupă zona industrială, am multe discuții cu persoane interesate să investească în zonă. Am suspus atenției un defect cu privire la accesarea în parcul industrial, unde erau niște condiții inutile. În primul rând se impunea să fie muncitori doar din Reșița, noi am scos clauza asta, poate fi luată forță de muncă și din localitățile limitrofe. În al doilea rând, am permis accesul dezvoltatorilor, sunt foarte mulți interesați, cel puțin 7 s-au arătat dispuși să investească”, explică viceprimarul Crina.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

12 Comentarii

  1. Delia

    Pana sa aduci investitori vezi ca picat fanatana de la Kaufland, probabil o sa spui ca e facuta de Stepanescu, dar tot din PSD facea parte.

  2. BAZINGA

    Cat e de usor sa lovesti in omul cazut la pamant!Nimieni nu zice ca Stepenescu n-ar avea mii de pacate si ca a fost un cancer pentru ecest oras,dar nici chiar asa!Chiar absolut tot ce a facut,putinul ala,nu a fost chiar nuimic bine?Nu cred ca acest mod de a proceda,de a lovi in permanenta si de a arata tot timpul cu degetul ca ceeace a facut Sterpelescu a fost gresit,este un mod de a face campanie electorala!D-le Crina,lumea va stie si va cunoaste prea bine!Daca veti fi ales,nu dumneavoastra ca persoana contati,ci partidul care va sustine,nu va este clar acest lucru?Lumea inca voteaza partidul si nu omul care il reprezinta!Iar chestia cu “”investitorii primaverii…care ard de nerabdare sa investeasca in Resita…sa fim seriosi!Nimeni nu mai crede in povesti nemuritoare!Adica,in basme si minciunele patetice…

  3. Mihai

    Ce rușine…în pragul alegerilor apar și investitorii.Cine vă mai crede distrugători de orașe!Până acum ați aplicat zeciuiala,de unde să cumpere tovarășul Crina peste 2000 ha de teren arabil…

  4. Croitorul de zdrente

    Eu sunt fashonist si am o intrebare.
    Moncler-ul lui Crina e feik, sau nu ?
    Căutati si voi o poza mai de om sarac ca numai din salariul de vice e prea spitat ca un capitalist republican.

  5. Un resitean ??

    Nu e departe de ce a făcut iubita Vasilescu la Craiova, concerte chiar ai pe banii srele, prin ong, site cri bani sau dat doar ivanco ai sanela , ai multe altele pentru imaginea cui ? Ai pe banii cui, cine lua hora înainte cu tricol ori pe piept, cine sunt eu f….. cur ,privitorul sa profito rul resitenilor, RUSINE !!??

  6. marius

    Dom vice sa uiti si de drumul de la GARLISTE… Plateste- ti angajatii si vino cu asfaltul. De nu vii… Dupa 15 mai o sa trimitem o felicitare pentru firma familiei dvs prin intermediul DNA

    1. Croitorul de zdrente

      Angajatii care? Ca doara Speed-ul nu e al lui ci a urmasilor urmasilor lui.
      Iar a decontat ce n-a executat?

  7. FASHION MAN

    E de la second bre, si -a luat vreo 5 bucăți ca era la reducere ! Eram si eu acolo dar n-am mai apucat ca le-a luat nebunu toate ! Chiloți ciorapii si manusile s-au dat gratis! Le va plasa la fraieri ca ajutoare in campanie… Calnicenii sunt înnebuniți !

  8. marius

    Si saptamana asta ai mintit cu nerusinare ca vi sa asfaltezi… Te ascunzi ca un las in spatele perdelei. Crezi ca este cineva prost sa creada ca speed- ul este a lu frate- tu. DNA ancheteaza numai primari de municipii, acu esti eligibil sa fi cercetat de ei. Din cauza unora ca tine au de suferit o multime de persoane. Avem praf mai mult ca oxigen la GARLISTE. Rusineeeeeee!!!!

  9. Anton

    Pana acum nu v-ati dat seama de ce nu investeste nimeni in asa-zisul parc industrial ?? Ati scos ideea de la naftalina doar pentru ca vin alegerile. Crina baietas, conduci orasul asa cum ti-ai condus firma, adica intr-un mediu neconcurential. Esti in urma cu 50 ani.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei