
Deslușirea enigmei crimei din pădurea de la Șură, aflată în imediat vecinătate a Reșiței, care a făcut ca un întreg județ să tresară, ar putea avea un deznodământ halucinant!
Două telefoane primite astăzi la redacția Reper 24, în strânsă legătură cu gestul criminal în urma căruia o tânără care avea toată viața înainte a fost omorâtă cu bestialitate, ne-au pus pe gânduri. Cineva ne-a rugat să privim cu atenția fotografiile Anamariei Cătălina și să spunem în câteva cuvinte ce vedem cu adevărat. Am rostit repede, fără a mă lăsa cuprins de alte sentimente în raport cu destinul celei ce ni se înfățișa pe ecranul monitorului: zâmbet cald, dorință de viață, o femeie frumoasă, la prima vedere, pe a cărei față nu se citea nicio urmă de depresie ori de eventualitate a unui act suicidal.
Totuși, se poate să mă înșel, nefiind specialist în domeniul care poate evalua din câteva imagini o posibilă depresie ascunsă. Și nici nu am puteri ori simțuri paranormale. Iar despre celălalt telefon…am să vă povestesc după ce ancheta criminaliștilor va înainta cu spor, altfel riscăm să „ucidem” probe iar acesta ar fi ultimul lucru pe care ni l-am dori.
Rămâne o întrebare care îmi stăruie în minte: de unde până unde a declarat fratele Anamariei, Călin, faptul că sora lui a plecat de-acasă cu gândul suprimării propriei vieți? Ce știe Călin și încă n-am înțeles noi? Treburile se complică și mai mult după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pune punctul pe i și confirmă negru pe alb că a fost vorba de crimă în cazul tinerei reșițence! Așadar, ipoteza înaintată de Călin nu mai stă în picioare.
Asta pentru că, așa cum am aflat pe surse, anchetatorii și cei care au efectuat prima necropsie au concluzionat că Anamaria a fost lovită cu bestialitate iar organele interne ale tinerei au fost afectate în urma loviturilor încasate. Mai rămîne și lovitura în zona capului primită de Anamaria, care ar fi putut fi lovitura fatală. Posibilele tăieturi de pe mâinile tinerei să fi fost actele aceluiași ucigaș care a încercat astfel să-i conducă pe anchetatorii crimei pe o pistă falsă?
Nu am aflat până acum nici numele adevăratului proprietar al autoturismului cu care s-ar fi deplasat Anamaria pe drumul forestier de la Secu. Ce știm e că ar fi vorba de un autoturism cabrio Mercedes SLK, model mai vechi.
Să mai spunem că tânăra în vârstă de 29 de ani venise în țară din Italia, unde era rezidentă, pentru a fi împreună cu cei dragi, familie, prieteni, cu ocazia Sărbătorilor Paștelui Catolic, profitând de zilele libere oferite de statul italian. Așadar, de ce să aștepți cu nerăbdare să vii acasă, să îți dorești să te sinucizi, când aveai încă atâtea proiecte pe care doreai să le pui în practică la Udine, în Italia?
Rămâne întrebarea la care anchetatorii trebuie să ofere un răspuns cât mai repede: Cine a ucis-o pe Anamaria Cătălina?
Până atunci, un criminal se plimbă liber printre noi…
Talibanu de Serviciu
“Rămâne o întrebare care îmi stăruie în minte: de unde până unde a declarat fratele Anamariei, Călin, faptul că sora lui a plecat de-acasă cu gândul suprimării propriei vieți?”
–
Eee … de unde şi până unde?
Din îndemnurile, promisiunile şi sub dictarea celor care i-au solicitat acestuia “declaraţiile”.
Metoda “paranormală” este tradiţională la “investigare” încă de pe vremea miliţiei. În acest mod au fost soluţionate “liber” şi “de drept” o mulţime de dosare prin “bănuieli rezonabile” asupra gândurilor şi intenţiilor altora.
Sau a lipsei paranormale a acestora.
Vorbiti de Paranormal?? Eu sint convinsa ca fratele ei nu e inplicat! Adevarul e in outopsie ! Eu traiesc in America ! De ce nu cercetam pe cineva cu care a fost implicata romantic ! Sint trei reguli la omor money love or sex ! De ca nu vorbim de motiv ?? Sa cititim raportul medical si cauza Mortii care s-a schimbat ori sint incompetenti ori nu le pasa ! Cum va imaginati ca fata s venit acasa sa se arunce de pe un stilp in padure !
Ce se poate înțelege
1. Ori a omorâto el
2. Ori a participat sau ști de crima
Corect … fratele ei trebuie anchetat de catre autoritati !!! Si sa fim sinceri daca chiar sora acestuia a zis ca ea pleaca sa se sinucida de ce fratele ei nu a incercat sa o opreasca ?? Sunt multe semne de intrebare …urmaresc acest caz din Germania si sunt pe deplin socat sa vad ce se intampla in orasul nostru pentru o mana de bani munciti cu sudoare
In numele tuturor oamenilor cinstiti va rugam sa nu lasati sa se treaca cu vederea accest caz trebuie rezolvat toti oameni care vad i rog personal nu mai stati in oras seara un criminal e liber printre noi fiiecare sa sta la casa lui cand incepe sa se intunece deasemenea rugam ca autoritatile sa verifice si sa insiste in abundenta zona muncitoresc din municipiul resita un criminal e liber si trebuie prins
Eu tare cred că autorul crimei este fratele ei! Daca era un străin nu trebuia neapărat să aștepte să vina in țară….putea bine mersi și în Italia sa se întâmple! Pare o fata fara pic de probleme! Nu cred așa ceva, ca ea sa se fi dus să își pună capăt zilelor! O persoană cu probleme, oricât s-ar ascunde tot se citește pe fața lui că are probleme ! Minciuni și iar minciuni! Păcat ! Dumnezeu sa o odihnească în pace!!!
Eu cred ca nu el e criminalul, e strategia lui de a atrage atentia asupra lui si de a muta antentia de la cel care a infaptuit crima. Minte stralucita, are creier cat toti procurorii la un loc.E evident ca au fost 2 persoane, el impreuna cu cel care a ucis-o (un vecin de a lui).Nu a fost omorata in padure ci intr-un subsol. Victima a fost sedata initial.