Corturi pentru triaj epidemiologic la cele două spitale de urgență din Caraș Severin

a
Militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin au montat astăzi corturi pentru triajul epidemiologic în curtea spitalului Județean Reșița și în cea a Spitalului Municipal din Caransebeș.

„La Caransebeș e un cort de 8 locuri, iar la Reșița sunt două de câte 4 locuri“ – a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Daniel Botgros. „În ele vor fi primiți doar pacienții suspecți de coronavirus, până se va efectua un examen preliminar, după care vor fi transferați la Spitalul de Boli Infecțioase. În aceste corturi nu vor fi tratați pacienți cu alte probleme medicale. Ideea principală este ca suspecții să nu mai ajungă în Unitățile de Primiri Urgențe. Populația nu trebuie să se panicheze la vederea lor; sunt doar pentru triajul epidemiologic în cazul pacienților care au simptome de infecție cu COVID-19“.

s
Corturile aparțin ISU Semenic și au fost montate de aceștia.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei