Copreședintele USR-PLUS, pus la colț de președintele Asociației Comunelor din Caraș-Severin

toma-beg

Daniel Toma, copreședintele filialei Caraș-Severin a USR-PLUS, a acuzat primarii cărășeni de: „neimplicare în atragerea medicilor de familie în mediul rural“. Vădit supărat de acuzele nefondate și în „necunoștință de cauză“ ale fostului candidat la Primăria Reșița, Daniel Toma, președintele Asociației Comunelor Caraș-Severin, primarul din Marga, Nicolae Beg a ținut să își prezinte punctul de vedere.

Dânsul nu cunoaște administrație; îmi pare rău să spun asta, dar nu poți să spui niște lucruri pe care nu le cunoști. Domnia sa putea să ia legătura cu cei care știu despre ce este vorba. Eu sunt dispus să merg cu el la Ministerul Sănătății să rezolvăm problema asistenților medicali comunitari, conform legii care prevede ca în fiecare comună, la 500 de locuitori să existe un asistent comunitar. Și din câte știu eu, Sănătatea este în administrarea lor“, a declarat pentru Reper 24, Nicolae Beg.

În ceea ce privește fondurile europene, cred că ar trebui să caute adevărul tot în ograda lor, pentru că la Ministerul Fondurilor Europene este tot un USR-ist, care nu face nimic pentru comunele din România. Eu și primarii cărășeni suntem dispuși să mergem împreună la Minister să vedem cum rezolvă domnia sa problema“, a mai precizat președintele Asociației Comunelor filiala Caraș-Severin.

Citește și Daniel Toma acuză! Primarii nu se implică în rezolvarea crizei medicilor de familie! 

Primarul comunei Marga a mai afirmat că toate cabinetele medicale și centrele de permanență care există în comunele cărășene au fost înființate doar prin truda și interesul edililor, dar posturile de medici trebuiesc plătite de Casa de Sănătate și nu de primării. Nicolae Beg a amintit și de faptul că s-au făcut 4 sau 5 solicitări către Ministerul Sănătății pentru înființarea posturilor de asistenți medicali comunitari, toate rămase fără niciun răspuns. Printre cei care au solicitat astfel de posturi se numără și Ambasada Cehiei în România, prin implicarea primarului comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu.

„Nu o spun cu răutate, dar dacă nu se pricepe, să nu vorbească. Nu poți acuza primarii pentru că ei sunt cei care și-au făcut treaba; să caute vinovații printre miniștrii lor“, a mai adăugat Nicolae Beg.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Ion ion

    CE VA MAI VAITATI DOMNILOR PRIMARI …! TOTI SUNTETI …TOBA DE ADMINISTRATIE…! IN SPECIAL LA TRUCAREA LICITATIILOR…INCLUSIV LA PASUNI COMUNALE…CU FERMIERII DE CARTON ! NU MAI ȚINEȚI TRINTORI LA ASA ZISE CENTRE DE INFORMARE TURISTICA UNDE SUNT ANGAJAȚI PAPAGUSIIV VOSTRII…! CE TE-A SUPARAT ACEST ADEVAR ? CE SA SPUN! VOI CEI VECHI SUNTETI STAPINII INELELOR ! DOMNULUI DE LA GIRNIC , PE CARE CHIAR IL CUNOSC , CINSTE LUI .A SCOS UN COLT DE ROMANIE DIN NOROI SA SPUN ASA . INSA SUNT DESTUI CARE AU DISTRUS COMUNITATI…AU FURAT PINA SI TERENUL OAMENILOR DIN COMUNA PT .MAGARIILE LOR CU APIA DE EX . CE AVETI CU DL. TOMA ? NU ARE VOIE NIMENI SA SPUNA CEVA CA HOP…LA GITUL LUI ! VOI PRIMARASII CU MULTE STAGII IN SPATE V-AȚI NASCUT ÎNVĂȚAȚI…SA FACEȚI STUDII DE FEZABILITATE DE MILIOABE DE EURO PE PROIECTE CARE IN VECI NU SE VOR FACE …FANTEZISTE ! ATI CITIT PREA MULT CARTILE LUI JULES VERNE…!

    1. Dan Agache

      Nu cred ca e normal sa-i bagam pe toți în aceeași oală. Așa cum nu există pădure fără uscături…. Și în general, la Centrele de informare, nu există angajat permanent. E doar o sarcină în plus pentru cineva de la primărie.

  2. Tata Oancea

    Cine durerea mea mai e și Toma ăsta? Unde a mai lucrat ăsta? La un strimf, probabil! Mie mi-ar fi rușine în locul lui sa debitez așa cretinitati.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei