Filiala Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Români „Ștefan Naciu” Caraș – Severin, în parteneriat cu Asociația Culturală Metarsis organizează evenimentul „Convorbiri jurnalistice”, joi, 11 aprilie 2019, la ora 16:30, manifestare care va avea în prim-planul ei personalități remarcabile ale presei bănățene din toate timpurile.
Manifestarea este dedicată împlinirii unui veac de existență a primei organizații de breaslă – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România reîntregită. Sunt invitați membrii filialei și jurnaliști neafiliați la UZPR .
La eveniment va fi prezent și președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dl. Doru Dinu GLĂVAN, cel care va prezenta rolul și contribuția acestei prestigioase organizații de breaslă în viața societății.
Diana RADU
